Violonista Diana Jipa şi pianistul Ştefan Doniga sunt primii muzicieni români care au concertat în Antarctica

Concert la capătul lumii, susținut de violonista Diana Jipa şi pianistul Ştefan Doniga. Sunt primii muzicieni români care au concertat în Antarctica, iar spectacolul a fost deosebit de bine primit de public, cercetători şi personal din opt staţii ştiinţifice.

A fost al doilea cel mai mare eveniment muzical organizat vreodată în această zonă a lumii. Artiştii aşteaptă acum omologarea Guinness World Records, se arată într-un comunicat.

Cei doi muzicieni sunt, de asemenea, primii din lume care au reuşit să susţină concerte profesioniste pe toate cele şapte continente în mai puţin de 100 de zile.

„Această extraordinară aventură s-a încheiat pe 14 decembrie, cu opt ore mai târziu decât era iniţial programat, din cauza condiţiilor meteo din

Antarctica, la ora locală 22,26 (3,26 dimineaţa, ora României), la Baza Ştiinţifică Julio Escudero. Odată cu finalul acestui eveniment, termenul stabilit a fost de 99 de zile, 6 ore şi 26 de minute de la începutul turneului ‘Drumul Libertăţii’, la Bruxelles, pe 7 septembrie 2024, ora 20,00″, se arată într-un comunicat.

Publicul prezent la concertul celor doi artişti români a numărat peste 70 de persoane – cercetători şi personal din opt staţii ştiinţifice diferite – devenind al doilea cel mai mare eveniment muzical public desfăşurat vreodată în Antarctica, după cel susţinut de Metallica în anul 2013, în aceeaşi locaţie, care a strâns în jur de 120 de persoane.

Cu prilejul acestui concert, muzicienii români au donat Bazei Escudero pianul şi vioara pe care au cântat, alături de mostre valoroase de cultură românească – volume de Eminescu în ediţii bilingve, un album Nicolae Grigorescu, compact discuri şi colecţii de partituri de Ciprian Porumbescu şi George Enescu.

Concertul a fost organizat la invitaţia Institutului Naţional Antarctic din Chile şi a fost produs de Asociaţia Culturală INNOVARTE cu sprijinul OM Adventures şi al Institutului de Biologie Bucureşti din cadrul Academiei Române. Preluare Agerpres

The post Violonista Diana Jipa şi pianistul Ştefan Doniga sunt primii muzicieni români care au concertat în Antarctica appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *