De bucurie că pot pleca în vacanță de sărbători, mulți români au căzut în capcana unor escroci care lansau oferte online mai mult decât atractive. Așa se face că, la Poliție crește numărul de plângeri de la Crăciun încoace. Făptașii sunt în general prinși, dar banii pierduți se recuperează foarte greu.
Sinaia, Predeal, zona barajului Vidraru, Valea Doftanei sunt printre destinațiile cele mai căutate, în special de sărbători.
Unii s-au bucurat că au găsit oferte atractive, dar numai până când au ajuns la cazare. Acolo au aflat că au fost păcăliți și nu au nicio cameră rezervată.
Marius Popescu, jurnalist TVR: Ca urmare a plângerilor primite, oamenii legii monitorizează mai multe conturi ale unor persoane care au vândut în mod fraudulos pachete turistice. E vorba de hoteluri sau vile care în realitate nu există.
Prinderea și arestarea escrocilor nu le va garanta celor păgubiți și restituirea sumelor pierdute.
Totuși, se pot evita ușor capcanele întinse de escroci.
Traian Bădulescu, purtător de cuvânt ANAT: Pe site-ul Minsiterului Economiei și Turismului sunt la zi trecute toate agențiile licențiate. Le recomand turiștilor să evite orice ofertă de pachet turistic pe un canal de social media fără a averifica dacă în spate e agenție de turism, la fel cum le recomand să evite – și din păcate au fost astfel de cazuri și acum, mai ales înainte de sărbători – să evite oferte de cazare cu reduceri mult prea mari.
Indiferent de suma cu care au fost înșelate, victimele trebuie să se meargă urgent la poliție.
Octavian Dan, purtător de cuvânt al Poliţiei Române: Dacă sunteți victima unei infracțiuni, vă recomandăm să vă adresați celei mai apropiate unități de poliție, să informați polițiștii și să dați cât mai multe dcoumente legate de respectiva tranzacție și să aveți cât mai multe detalii legate de respectiva rezervare.
Ca o măsură în plus de siguranță, operatorii din turism recomandă și plata la locație, în momentul cazării.
The post Zeci de turişti au fost păcăliţi cu oferte online. Cum pot fi evitate capcanele întinse de escroci appeared first on tvrinfo.ro.