O zi de doliu naţional a fost declarată în Azerbaidjan pentru 26 decembrie în urma tragicului accident al avionului de pasageri Embraer 190, care efectua zborul Baku-Groznâi la 25 decembrie, soldat cu numeroase victime. Preşedintele Ilham Aliev a semnat un ordin în acest sens, informează Azertac.
Ministerul Afacerilor Externe din Azerbaidjan a emis o declaraţie privind prăbuşirea unei aeronave aparţinând Azerbaidjan Airlines (AZAL).
La 25 decembrie, aeronava Embraer 190 a Azerbaijan Airlines, cu numărul de zbor operaţional J2-8243 de la Baku la Groznâi, a fost direcţionată către Aktau din cauza unei cerinţe de aterizare de urgenţă şi s-a prăbuşit în apropierea oraşului. Cauzele accidentului sunt în curs de investigare.
La bord se aflau 67 de persoane, dintre care 62 de pasageri şi 5 membri ai echipajului.
Conform informaţiilor preliminare, 32 de persoane au supravieţuit accidentului, deşi unele sunt în stare critică.
La ordinul preşedintelui Ilham Aliyev, a fost înfiinţată o comisie de stat prezidată de prim-ministrul Ali Asadov pentru a investiga cauzele accidentului aviatic. O delegaţie condusă de ministrul situaţiilor de urgenţă al Republicii Azerbaidjan, precum şi de ministrul dezvoltării digitale şi al transporturilor, a plecat în Kazahstan în legătură cu tragicul accident.
sursa Agerpres
The post Zi de doliu naţional joi în Azerbaidjan pentru victimele accidentului aviatic survenit în Kazahstan appeared first on tvrinfo.ro.