Un bărbat de 64 de ani a murit, duminică, la un club al pensionarilor din Mangalia, după ce, în urma unui conflict spontan, a fost agresat fizic de o persoană de 71 de ani.
Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, la clubul pensionarilor din Mangalia au fost trimise un echipaj SMURD şi două ambulanţe SAJ, pacientul fiind găsit în stop cardio-respirator.
„S-a efectuat protocol de resuscitare, dar din păcate la final pacientul a fost declarat decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Constanţa, dr. Claudia Tatarici.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a transmis, printr-un comunicat de presă, că duminică, în jurul orei 11,00, Poliţia Municipiului Mangalia a fost sesizată că, într-un imobil de pe strada Rozelor, ar fi decedat o persoană.
„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, de 64 de ani. Din primele cercetări efectuate a reieşit faptul că acesta ar fi avut un conflict spontan cu un alt bărbat, de 71 de ani. În urma conflictului verbal, bărbatul de 71 de ani l-ar fi agresat fizic pe cel de 64 de ani, iar acesta din urmă a decedat”, se arată în comunicat.
Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
sursa Agerpres
The post Constanţa: Un bărbat de 64 de ani a murit după ce a fost agresat de o persoană de 71 de ani, la un club al pensionarilor din Mangalia appeared first on tvrinfo.ro.