Istoria poporului nostru nu înseamnă doar un lung șir de voievozi, domnitori sau regi, ci
și o arhivă de personalități marcante care, de-a lungul timpului, au pus o cărămidă spirituală la
temelia neamului românesc, contribuind, prin rezultatele muncii lor, la evoluția și diversificarea
culturii române, la progresul societății noastre în ansamblul ei. Generațiile actuale, ca
beneficiari ai acestor realizări remarcabile, au obligația de a nu-i uita pe cei care au pus umărul
la emanciparea națională și la modernizarea națiunii române.
Azi se împlinesc 102 ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari cărturari români, o
figură remarcabilă a vieții publice din țara noastră, Ion Heliade-Rădulescu. Născut la 6 ianuarie
1802, la Târgoviște, Ion Heliade-Rădulescu intră în galeria celor mai de seamă intelectuali, o
personalitate cu anvergură culturală în societatea românească, un dascăl polivalent și un spirit
molipsitor pentru generații de tineri, un ilustru reformator al limbii române. Reputatul critic
literar George Călinescu spunea despre Ion Heliade Rădulescu că „este a doua mare
personalitate a literaturii române după Dimitrie Cantemir”.
Mama savantului român, Eufrosina, se trăgea dintr-o familie de negustori greci și știa
„numai carte grecească”, motiv pentru care Ion învață limba greacă încă din fragedă pruncie.
Asta nu l-a împiedicat să devină mai târziu un novator al limbii române și un creator de sisteme
lingvistice. Având în vedere că învățase limba greacă din familie este înscris la Școala
grecească de la Academia Domnească, aflată pe strada Schitu Măgureanu din București. Aici
studiază sub îndrumarea profesorului Constantin Vardalah primind, în această perioadă,
supranumele de Eliad sau Eliade, pe care îl va folosi în publicarea unor materiale.
În paralel învață și limba română, îndeosebi din cărțile populare, manifestând o
nestăvilită sete de cunoaștere a structurii gramaticale. Pentru a-și consolida cunoștințele în
limba română se transferă, în anul 1818, la Școala românească de ingineri hotarnici de la
„Sfântul Sava”, unde va deveni elevul preferat al celui care a înființat această instituție și
învățământul în limba română, profesorul Gheorghe Lazăr. Relația dintre cei doi devine tot mai
închegată, iar Ion Heliade-Rădulescu preia ștafeta de la călăuza sa spirituală și devine directorul
școlii, ducând mai departe munca și performanțele renumitului dascăl.
Alături de prietenul său Dinicu Golescu înființează, în anul 1827, „Societatea literară” la
care aderă mai mulți tineri din familiile înstărite ale comunității. Scopul declarat al organizației
consta în promovarea și dezvoltarea culturii naționale, dar, în secret, urmărea și lupta pentru
emancipare în Țara Românească. Întrunirile membrilor aveau loc în București, la casa lui
Constantin Golescu, aflată lângă Podul Mogoșoaiei.
Având ca model „Gramatica limbii franceze” de Charles Constant Le Tellier omul de
cultură Ion Heliade-Rădulescu publică în anul 1828 – la Tipografia lui Samuel Filtsch din Sibiu
– lucrarea „Gramatica Românească”. Prin intermediul acestei opere autorul susține integrarea
limbii române în familia limbilor romanice. De asemenea, promovează ideea simplificării
alfabetului chirilic – a redus numărul de litere de la 48 la 27 –, fonetismul ortografic și
împrumutul neologismelor din limba latină. Ion Heliade-Rădulescu afirma că „împrumutul din
alte limbi este necesar, dar vorbele străine trebuie să se înfățișeze în haine românești”. Tot el
susținea, legat de vocabularul limbii noastre: „trebuie să luăm numai acele cuvinte care ne
trebuie și de acolo de unde trebuie și cum trebuie”.
Tot cu sprijinul prietenului Dinicu Golescu cărturarul român editează, în anul 1829,
prima gazetă în limba română din Principatele Române. Se numea „Curierul românesc” și avea
deviza: „Urăsc tirania și mi-e frică de anarhie”. La scurt timp a apărut suplimentul cultural-
beletristic intitulat „Curier de ambele sexe” în care Ion Heliade-Rădulescu remarcă inexistența
unui parteneriat real între soți și faptul că fiecare invocă tot felul de motive pentru a-și justifica
neîmplinirile din cuplu.
Spuneam într-un articol trecut că primul teatru pe pământ românesc i se datorează
domniței Ralu, fiica domnitorului fanariot Ioan Vodă Caragea. Este vorba de „Cișmeaua roșie”
apărut în anul 1818 și mistuit de flăcări în ziua de 13 august 1825. Ei bine, continuatorul
activității teatrale de la noi este Ion Heliade-Rădulescu care, alături de Ion Câmpineanu și
profesorul grec Constantin Aristia, înființează în anul 1833 „Societatea Filarmonica”, destinată
susținerii activității teatrale și a muzicii vocale. Tot de numele lui Ion Heliade-Rădulescu se
leagă și apariția, la 1 noiembrie 1835, a Gazetei Teatrului Național.
În anul 1848 devine membru în comitetul de conducere al societății secrete „Frăția”.
Joacă un rol activ în Revoluția pașoptistă din Țara Românească, contribuind din plin la
redactarea Proclamației de la Islaz. Sub deviza „Respect la proprietate. Respect la persoane”
Ion Heliade-Rădulescu elaborează, alături de Nicolae Bălcescu, programul revoluționar în 22 de
articole, în care sunt enunțate revendicările maselor populare și solicitarea instituirii unei noi
ordini constituționale. Devine membru în guvernul provizoriu ca ministru la „Culte și Instrucția
Publică”. Când guvernul vremelnic este înlocuit, la ordinul lui Soliman Pașa, cu locotenența
domnească, intră în componența acestui nou organism de conducere alături de Christian Tell și
Nicolae Golescu.
O activitate mai puțin cunoscută din viața lui Ion Heliade-Rădulescu se referă la numirea
sa în funcția de director al Arhivelor Statului, demnitate deținută în perioada 1843-1848.
Conștient de importanța conservării în cele mai bune condiții a unor documente însemnate
pentru națiunea noastră s-a implicat activ în obținerea unor spații adecvate și în extinderea
unităților arhivistice. Numărul acestora s-a dublat în timpul directoratului său, în timp ce
selectarea, depozitarea documentelor și corespondența instituțională a cunoscut o îmbunătățire
semnificativă.
În ceea ce privește domeniul creației literare marele om de cultură s-a făcut remarcat prin
genul poeziei, al prozei, dar și printr-o serie de traduceri ale unor autori contemporani și clasici.
Capodopera creației sale poetice o reprezintă balada „Zburătorul”, însă merită, de asemenea,
amintite aici „O noapte pe ruinele Târgoviștii”, „Anatolida sau Omul și forțele”, „Mircea și
Lazăr”, „Mihaida”. La categoria proză reținem: „Jupân Ion”, „Fata lui Chiriac”, „Bată-te
Dumnezeu!”, „Coconul Drăgan”, „Domnul Sarsailă”.
Numele lui Ion Heliade-Rădulescu îl descoperim la temelia învățământului superior
românesc, în fundația ziaristicii, la rădăcina teatrului, al literaturii și al tipografiei moderne de la
noi din țară. O personalitate complexă, un erudit, un patriot înflăcărat, un deschizător de drum
care a pus umărul la împlinirea aspirațiilor poporului român. A fost membru fondator al
Societății Literare Române, devenită în anul 1867 Societatea Academică Română (Academia
Română din zilele noastre) și primul ei președinte, în perioada 1867-1870.
Prin diversitatea și complexitatea activităților desfășurate, prin impresionantele creații pe
tărâmul literaturii, educației, culturii și jurnalismului, prin acțiunile sale politice pentru cauza
română Ion Heliade-Rădulescu se înscrie în colecția de aur a personalităților neamului
românesc. În perioada de început a literaturii române, când ogorul creației literare era nefertil
Ion Heliade-Rădulescu a lansat un îndemn încurajator către generațiile tinere cu intenția de a-i
stimula să-și organizeze și să-și exprime liber gândurile. Chemarea sa „Scrieți băieți, numai
scrieți!” a reușit să provoace curajul unor adolescenți de a-și pune pe hârtie propria imaginație
și talentul literar. Finalul acestui imbold reprezintă esența celui care folosește condeiul cu un
înalt sentiment de prețuire pentru semenii săi: „Nu e vremea de critică, copii, e vremea de scris
și scrieți cât veți putea și cum veți putea, dar fără răutate”…
