În Statele Unite ale Americii se desfășoară funeraliile naționale pentru fostul președinte Jimmy Carter. Cortegiul a pornit sâmbătă din statul său natal, Georgia, și va ajunge marți în capitala Washington DC.
Mii de americani s-au adunat să îl comemoreze pe Carter, de la mica fermă unde a crescut, până la Atlanta, capitala Georgiei, unde a avut loc un moment de reculegere în faţa Capitoliului.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte a fost adus apoi la Biblioteca Prezidențială Carter. Fiul și nepotul lui Jimmy Carter i-au adus omagii.
James „Chip” Carter, fiul fostului preşedinte Jimmy Carter: „A fost un om extraordinar, ajutat și sprijinit de o femeie extraordinară. Ei împreună au schimbat lumea.”
Democratul Jimmy Carter a devenit președinte în ianuarie 1977, după ce l-a învins pe predecesorul său, republicanul Gerald Ford. A avut un singur mandat, a cărui principală realizare externă a fost, în 1978, semnarea acordului dintre Israel și Egipt, în negocierea căruia a fost implicată și România.
Cu câteva luni înainte, Jimmy Carter l-a primit la Casa Albă pe dictatorul român Nicolae Ceaușescu. Relația diplomatică a fost bună, dar vizita a fost marcată de câteva controverse, iar președintele american era din ce în ce mai preocupat de situația drepturilor omului din România.
Mandatul său la Casa Albă era considerat până recent unul modest, mai ales prin perspectiva crizei ostaticilor din Iran.
Jimmy Carter a fost însă extrem de prezent în viața internațională după președinția sa.
A participat la numeroase eforturi diplomatice până în ultimii ani ai vieții, iar în 2002 a primit premiul Nobel pentru Pace.
Jason Carter, nepotul fostului preşedinte Jimmy Carter: „A câștigat premiul Nobel pentru Pace, a fost președintele Statelor Unite. Și când a câștigat acel premiu, a fost și datorită, așa cum știți, activităților pe care organizația sa a continuat să le desfășoare. Vom celebra această viață incredibilă, despre care putem cu toții fi de acord că a fost una plină și puternică.”
Funeraliile naționale vor culmina cu ceremoniile de pe 9 ianuarie, de la Washington, la care vor participa actualul președinte Joe Biden și succesorul său, Donald Trump.
The post Omagii pentru Jimmy Carter: „Un om extraordinar, ajutat și sprijinit de o femeie extraordinară. Împreună au schimbat lumea” appeared first on tvrinfo.ro.