Cei mai mulți adulți s-au întors la muncă de azi, însă elevii mai au vacanţă până pe 8 ianuarie, când începe al treilea modul de cursuri, cu schimbări importante față de anii anteriori. Luna aceasta se vor susține, de exemplu, probele de competenţe ale examenului de bacalaureat. Însă tot sistemul de educaţie stă sub ameninţarea protestelor profesorilor nemulțumiți de prevederile din ordonanţa trenuleţ.
Aproape trei milioane de elevi se bucură de o vacanţă de iarnă prelungită. Vor reveni la şcoală abia de miercuri, după Bobotează şi Sf. Ion.
Vor începe modulul 3 de cursuri, care durează până la vacanţa de schi, din luna februarie, stabilită diferit, în intervalul 10 februarie – 2 martie.
Pentru elevii din ultimul an de liceu încep emoţiile bacalaureatului. Pentru prima dată, probele de competenţe se vor da la sfârşitul lunii ianuarie. O modificare criticată des în ultimele luni de profesori.
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei: Vom emite un set de recomandări pentru licee şi cât se poate de multă elasticitate în ceea ce priveşte organizarea acestor probe. Există situaţii în care liceul învaţă într-un singur schimb şi atunci poate fi reorganizat programul, de exemplu copiii pot veni după-amiază la cursuri şi de dimineaţă la probele de competenţe. Dacă se învaţă în două schimburi, din nou se poate reorganiza programul, astfel încât să perturbăm cât se poate de puţin desfăşurarea cursurilor.
Modulul 4, care începe după vacanța de schi, se încheie pe 17 aprilie și până pe 27 aprilie e ultima vacanță din anul scolar.
In luna martie vor fi simulate probele scrise pentru examenele naţionale. Ultimul modul de cursuri se întinde pe 2 luni, până pe 20 iunie.
Profesorii încep anul cu mari nemulțumiri legate de măsurile fiscale din ordonanţa trenuleţ, intrată deja în vigoare.
Anton Hadăr, preşdinte Federaţia Naţională „ALMA MATER”: Noi suntem nemulţumiţi de faptul că ne îngheaţă salariile în anul 2025. Înţeleg că asta se manifestă la nivelul întregului sistem bugetar, dar să nu uităm că şi promisiunile trebuie respectate. Ne pregătim în perioada imediat următoare să protestăm, aşa cum prevede legea, mai întâi vor fi proteste cu oameni mai puţini, proteste desfăşurate sub formă de pichetare în faţa Guvernului, în perioada 13-15 ianuarie vom avea primele proteste deja materializate.
Dincolo de salarii, o altă problemă o reprezintă primele de carieră didactică şi cele de carieră profesională. Plata acestora este condiţionată de identificarea unor surse nerambursabile de finanţare.
The post Profesorii încep anul cu nemulțumiri legate de măsurile fiscale din ordonanţa trenuleţ. Posibile proteste în ianuarie appeared first on tvrinfo.ro.