Zeci de mii de manifestanţi pro-europeni s-au adunat în cursul nopţii de marţi spre miercuri în faţa parlamentului georgian la Tbilisi pentru a sărbători Anul Nou, continuând protestele care durează de o lună împotriva deciziei guvernului de a suspenda procesul de aderare la UE, notează AFP.
Georgia este pradă unei crize constituţionale fără precedent de când partidul la putere, Visul Georgian, a revendicat victoria la alegerile legislative din octombrie, despre care opoziţia pro-occidentală spune că au fost fraudate.
Decizia guvernului din 28 noiembrie de a suspenda negocierile de aderare la UE a declanşat manifestaţii zilnice care continuă şi în prezent.
În ajunul Anului Nou, zeci de mii de oameni s-au adunat în faţa parlamentului, în centrul capitalei, fluturând drapele ale UE şi ale Georgiei.
Mulţi manifestanţi au amenajat o lungă masă festivă pe bulevardul principal din Tbilisi, decorat cu lumini de Crăciun, transformând a 34-a zi consecutivă de proteste într-o sărbătoare de Anul Nou.
„Seara asta dovedeşte încă o dată că poporul georgian nu va permite unui guvern pro-rus să transforme ţara noastră într-un despotism în stil rusesc”, a declarat un manifestant, Ilia Darsavelidze, 42 de ani.
„Marionetele preşedintelui rus Vladimir Putin la Tbilisi sunt neputincioase în faţa voinţei întregii noastre naţiuni. Ne vom relua locul care ne revine în Europa„, a adăugat el.
Preşedinta în funcţie, Salome Zurabişvili, aflată în conflict cu partidul la putere, s-a alăturat manifestanţilor.
„2024 a fost anul unităţii noastre, iar 2025 va fi anul victoriei noastre„, le-a spus ea manifestanţilor.
Mandatul lui Zurabişvili s-a încheiat pe 29 decembrie, când succesorul ei, Mihail Kavelaşvili, membru al Visului Georgian, a depus jurământul ca preşedinte titular, în urma unui proces electoral controversat.
Dar Zurabişvili continuă să afirme că rămâne „singura preşedintă legitimă” a ţării până la reorganizarea alegerilor din octombrie.
Anterior, ea declarat că noua legislatură şi guvernul sunt „ilegitime”, în timp ce partidele de opoziţie au refuzat să participe la lucrările noului parlament.
În primele zece zile de proteste, poliţiştii au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa manifestanţii, dintre care unii au aruncat focuri de artificii şi pietre.
Ministerul de Interne a raportat peste 400 de arestări, în timp ce comisarul georgian pentru drepturile omului, Levan Ioseliani, şi Amnesty International au acuzat forţele de securitate că „torturează” persoanele deţinute.
Aceste violenţe poliţieneşti au stârnit o condamnare internaţională tot mai mare, iar Washingtonul şi mai multe ţări europene i-au sancţionat pe responsabilii Visului Georgian.
Miniştrii de externe ai Germaniei, Franţei şi Poloniei au declarat marţi că autorităţile georgiene ar trebui să ia în considerare noi alegeri cu scopul de a ieşi din criza politică pe care o traversează ţara.
Guvernul partidului Visul Georgian este acuzat că a luat o derivă autoritară şi pro-rusă care a compromis candidatura Georgiei la UE, un obiectiv înscris în Constituţie şi susţinut de 80% din populaţie.
Preluare: Agerpres
The post Protestele continuă în Georgia. Mii de manifestanţi au sărbătorit Anul Nou în faţa parlamentului. Salome Zurabişvili: „2024 a fost anul unităţii noastre, iar 2025 va fi anul victoriei noastre” appeared first on tvrinfo.ro.