RetuRO: 8 din 10 recipiente marcate au fost reciclate în ultimele luni ale anului trecut

Românii au deprins repede obiceiul reciclării ambalajelor de plastic. Datele strânse după primul an al programului RetuRO arată că 8 din 10 recipiente marcate au fost reciclate în ultimele luni ale anului trecut. Obiectivul anunțat pentru 2025 de oficialii de la Mediu este extinderea rețelei naționale de aparate de colectare și în comunităţile mici, din zonele rurale.

În primul an de reciclare, peste 3 miliarde de ambalaje au fost returnate și 250.000 de tone de pet-uri au fost predate la reciclatori.

Potrivit statisticilor, 6 din 10 români returnează ambalaje în mod regulat. Mai sunt însă multe de îmbunătățit.

Anca Marinescu, PR manager RetuRO: Ultimele 4 luni măsurate de noi, constant, 8 din 10 ambalaje s-au întors. Asta arată că oamenii au învățat un nou comportament de consum, să fie responsabili.

Compania RETURO, unde statul român este acționar prin Ministerul Mediului, își propune să extindă rețeaua de aparate și în comunitățile mici, de la țară.

Mircea Feceht, ministrul Mediului: Astfel de investiții s-au dovedit a fi fezabile, ceea ce presupune că nu există niciun motiv pentru care să nu avem cel puțin un RVM în fiecare comună din România.

Experții spun că ar trebui extinse nu doar aparatele, dar și metodele de plată și ambalajele care pot fi returnate.

Raul Pop, manager de programe Ecoteca: Să poți să-ți virezi banii pe un card sau în contul tău bancar. Acum avem doar băuturi, dar nu avem o sticlă de oțet sau un ambalaj de carton. Sunt multe lucruri care se pot face.

O altă soluție recomandată de experți ar fi garanții diferite pentru ambalaje diferite. Spre exemplu, consumatorii ar putea primi un leu pentru ambalajele de aluminiu sau sticlă.

În acest moment, în România sunt peste 5.100 de aparate pentru returnarea ambalajelor.

The post RetuRO: 8 din 10 recipiente marcate au fost reciclate în ultimele luni ale anului trecut appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *