UE ar putea înainta o propunere privind ”centrele de întoarcere”, pentru migranţii ilegali

UE ar putea înainta o propunere privind ''centrele de întoarcere'', pentru migranţii ilegali

Uniunea Europeană ar putea înainta în martie o propunere privind crearea aşa-numitelor „centre de întoarcere” pentru a accelera expulzarea migranţilor ilegali, a afirmat joi premierul suedez Ulf Kristersson, a consemnat Reuters.

Kristersson a schiţat acest potenţial calendar în timpul unei întâlniri la Viena cu cancelarul austriac Karl Nehammer, conservator, prilej cu care amândoi au îndemnat UE să-şi intensifice eforturile pentru a combate imigraţia ilegală.

Sprijinul tot mai mare pentru partidele de orientare dură şi de extremă dreapta din Europa a împins imigraţia în fruntea agendei politice. În octombrie, liderii UE au indicat că iau în considerare un mecanism prin care migranţii fără dreptul de a rămâne în bloc să poată fi trimişi în centre din ţări considerate sigure în afara Uniunii, conform Agerpres.

Kristersson a precizat că a discutat despre acest mecanism cu comisarul UE pentru migraţie, austriacul Magnus Brunner, care l-a asigurat că va fi prezentată o propunere în această primăvară.

Aceasta, a spus Kristersson, înseamnă probabil cândva în martie, potrivit traducerii declaraţiilor sale din timpul conferinţei de presă comune cu Nehammer.

„Există un impuls în acest moment”, a menţionat premierul suedez.

Nehammer a salutat menţinerea de către oaspetele său a imigraţiei pe agenda UE şi a notat că în prezent există 18 ţări în spaţiul de liberă călătorie Schengen al Europei, inclusiv Elveţia şi Norvegia, ale căror interese sunt aliniate în sensul reducerii fluxurilor de migranţi.

Potrivit cancelarului austriac, guvernele interesate au reuşit să „schimbe complet” discuţia despre imigraţie, astfel încât ţările fără frontiere externe ale UE, cum este şi Austria, sunt mai implicate acum în reglementarea acestei probleme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *