Un bărbat înarmat cu un cuţit a încercat luni să intre în clădirea în care se află biroul premierului în exerciţiu al Belgiei, Alexander De Croo, şi a fost arestat de militarii responsabili cu securitatea în perimetrul clădirii din Bruxelles, informează EFE.
Premierul belgian nu se afla în clădire, potrivit AFP.
Potrivit poliţiei, incidentul s-a produs în jurul orei locale 10:00, în apropiere de Rue de la Loi, numărul 16, sediul biroului prim-ministrului belgian şi nu departe de Comisia Europeană şi Consiliul European.
Pe Rue de la Loi, la nr. 16, în faţa sediului Cancelariei Prim-Ministrului, un bărbat „ar fi proferat ameninţări la adresa personalului militar prezent”, care a reuşit să-l controleze înainte de sosirea poliţiei, a explicat poliţia.
„Motivaţiile lui nu sunt clare în acest moment”, a continuat aceeaşi sursă. Poliţia nu a precizat dacă cuţitul a fost găsit.
Purtătorul de cuvânt al lui De Croo, Barend Leyts, a declarat presei belgiene că premierul a fost „şocat de incident”.
The post Un bărbat înarmat cu un cuţit a încercat să intre în biroul premierului belgian Alexander De Croo appeared first on tvrinfo.ro.