Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, efectuează astăzi o vizită oficială în Republica Serbia, la invitaţia omologului său sârb, Ivica Dacic, a anunţat MAE.
Şeful diplomaţiei române va avea la Belgrad convorbiri pe teme de actualitate de pe agenda bilaterală, în special privind dezvoltarea relaţiilor în plan economic şi afaceri europene, respectiv parcursul european al Republicii Serbia şi sprijinul concret al României pentru accelerarea negocierilor de aderare a acestui stat la Uniunea Europeană, în perioada Preşedinţiei României la Consiliul UE.
Vor fi abordate aspecte privind situaţia minorităţii române din Republica Serbia şi continuarea dialogului bilateral în cadrul Comisiei Mixte Interguvernamentale în acest domeniu, precum şi evoluţii regionale.
Totodată, demnitarul român va purta discuţii cu membrii minorităţii româneşti din Republica Serbia.
În cadrul vizitei oficiale, Teodor Meleşcanu va avea consultări cu presedintele Republicii Serbia, Aleksandar Vucic, cu prim-ministrul Ana Brnabic, cu viceprim-ministrul şi ministrul Afacerilor Externe, Ivica Dacic, precum şi cu presedintele Adunării Naţionale, Maja Gojkovic.
Un răspuns
„Moscova nu crede in lacrimi”,dar nici noi in coincidente.