Laura Codruţa Kovesi este favorită pentru a ocupa funcţia de procuror-şef al Parchetului European. Fostul procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a clasat pe primul loc la selecţia organizată de comisia de specialişti, care a transmis lista primilor trei clasaţi după interviul de la finalul săptămânii trecute. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, reacţionează la selectarea Laurei Codruţa Kovesi pe lista scurtă de trei procurori din care va fi ales viitorul procuror general european.
„Cred că membrii Comisiei de selecţie nu cunosc abuzurile comise de către Laura Codruţa Kovesi în detrimentul cetăţenilor, în detrimentul statului de drept. În Franţa sau în Germania, un procuror nu ar putea să comită atâtea abuzuri, pentru că ar fi eliberat din sistemul judiciar. Chiar dacă în zilele de joi şi vineri vom avea un Consiliu informal JAI, la care vor participa majoritatea miniştrilor de justiţie din statele membre ale UE, mâine dimineaţă voi trimite decizia CCR privind demiterea din funcţie, fiecărui ministru de justiţie”, a declarat ministrul Tudorel Toader pentru STIRIPESURSE.RO.
„În conformitate cu Articolul 14(2) al Regulamentului Consiliului UE 2017/1939 privind implementarea planului de intensificare a cooperării în cazul Biroului Parchetului Public European, grupul de selecţie a lucrat intens în ultimele săptămâni. Grupul de selecţie transmite Parlamentului European şi Consiliului UE lista scurtă, în conformitate cu Articolul 14(3) al Regulamentului (UE) 2017/1939 şi al regulilor VI(1) şi VII(1) ale grupului de selecţie, cu următoare ordine a preferinţelor:
1. Laura Codruţa Kovesi (România)
2. Jean-Francois Bohnert (Franţa)
3. Andres Ritter (Germania).
2 răspunsuri
Se spune ca in viata este bine sa te feresti de oamenii insemnati .Aceasta marioneata de la Ministerul Justitiei confirma .In loc sa se bucure ca un conational poate ajunge intr-o functie importanta in UE.el inventeaza tot felul de argumente ,fara ca sa i le fi cerut cineva ,daunatoare .Lipsa de caracter pana la urma ptr.acest individ marioneta .
mài Tudorel,cine te bagà in seamàpe tine in ConsiliulEuropei?