3 persoane au murit, iar 28 au fost rănite într-un incendiu puternic izbucnit la primele ore ale dimineţii în estul Parisului. Peste 200 de pompieri au fost mobilizaţi imediat la faţa locului.
Casa scării din imobilul atins de flăcări s-a prăbuşit la nivelul mai multor etaje, ceea ce a îngreunat intervenţia pompierilor.
Fumul gros şi flăcările s-au extins şi la alte două clădiri vecine.
Mai multe persoane au fost evacuate şi cazate temporar într-o şcoală din apropiere.
Până în acest moment, nu se ştie ce ar fi putut determina izbucnirea incendiului.