Înainte de remaniere, Viorica Dăncilă și-a scos guvernul la picnic. Interesant este faptul că picnicul a fost organizat de ministrul Daea, care are șanse mari de a pleca de la Palatul Victoria.
Potrivit Digi24, picnicul a fost organizat de ministrul Agriculturii, Petre Daea, la o pensiune din apropierea municipiului Alexandria, în pădure, într-o locație păzită.
La picnic sunt prezenți aproape toți miniștrii Cabinetului Dăncilă, inclusiv ministrul Justiției, Ana Birchall, iar colegul lor Daea le-a pregătit fripturi și porumb copt.
Luni are loc ședința CEX la care Viorica Dăncilă a anunțat că va face o remaniere mai largă a Executivului.
„S-a lucrat la evaluarea miniștrilor în această săptămână. Nu am terminat. Luni, în CEX vom vorbi despre o remaniere. În jur de 8 ministere (sunt analizate n.r.). După ce o să prezentăm această evaluare în CEX, vom hotărî împreună ce miniștri sunt remaniați și ce miniștri nu sunt, la propunerea mea. (Deci vor fi niște remanieri?) Vor fi. Am evaluat doar 8 miniștri, voi continua. Nu pot să vă dau acum un număr de miniștri. Poate sunt miniștri unde colegii spun că nu e nevoie, eu voi propune, dar decizie e politică”, a declarat Viorica Dăncilă, sâmbătă, la Călărași.