Război rece convertit în pace tot mai precară

5 răspunsuri

1. „Memento mori”
   Am crezut ca ma aflu in Limb si parca distingeam pasii stersi ai lui Dante sau cei aproape „plutitori” ai lui Virgiliu cand ocoleam hoiturile „lasilor”. Nebun, credeam ca traiesc somnul, visarea hamletiana de dupa moarte si speram, asteptam „eternitatea” cunoasterii la picioarele virtuosilor nebotezati, in „Paradisul de jos”.
   Am cazut sau am fost ridicat si orb, am sperat sa ma opresc la „talpa” Anti-Purgatoriului. Nu numai ca nu a fost asa dar am simtit mirosurile fetide, durerea, nebunia ultima adusa cu ele de toate cercurile Infernului prabusite in „gaoacea” meschina in care ma ascunsesem.
   Nu am murit, nu ma simt mai rau dar nici mai bun, parca am mai invatat ceva despre „temporal” si „temporar”.
   Am „parasit” Sibiul „cu drag”, dupa „salturile de presiune” de la Bistrita-Nasaud acum corectez „realitatile” de la Calarasi-Ialomita iar la anu` (hei, la anu`) voi participa la crearea unei „lumi noi” la Bihor.
   Scuze pentru absenta. Am adaugat astazi un comentariu scris acum 3 luni, la un comentariu al dumneavoastra de acum 3 luni (va multumesc ca l-ati pastrat) dar comentariul va ramane tot neterminat (sa zicem un eseu).
   Deplasarea mea „in teren variat” este specifica unui rac nefiert, asa ca o sa incep sa „recuperez” partial opiniile mele la opiniile d-voastra incepand cu articolul de astazi, urmand ca pana la sfarsitul anului sa mai adaug cel putin 3 teme importante din articolele precedente, bineinteles pe langa cele saptamanale.
   Va multumesc. Incep de maine.

2. Presedintele Turciei, Erdogan, nu este „Magnific” dar nu este nici Ataturk. Are insa idei, ingradite „oarecum” doar de riscurile majore ce i-ar putea afecta negativ tara. In rest este un veritabil „dictator luminat”, asa cum au fost multi din cei care au schimbat fata lumii si relationarile ei, indiferent de stat. Adica el nu poate fi acuzat de nici una dintre tarile „de larga respiratie democratica” ca a facut intr-o zi sau in tot mandatul lui altceva decat au facut conducatorii acestora in permanenta, de secole.
   Turcia are la un nivel comparabil cu cel al Imperiului Roman, superior acestuia din toate punctele de vedere, vocatia imperiala unica si asta nu are legatura doar cu presedintele Erdogan ci cu intregul popor turc.
   Nu fac eu o apologie a imperiului care a secatuit timp de secole provinciile romanesti ci doar constat ca aceasta „blana de oaie” (doar ea observabila de cercul doamnelor de la Bruxelles) ascunde cu un rafinament care abia mai poate fi disimulat, zvacnirile nervoase ale „lupului otoman” care poate in orice moment sa distruga toate aranjamentele si intreg echilibrul european si nu numai.
   Relatia SUA – UE – NATO – Turcia – Rusia
   Daca Europa de dupa cel de-al doilea razboi ar fi putut „renaste” fara permanentul (si sa recunoastem, unicul) „sprijin” al SUA, atunci am fi pornit de la alte premise. Premisele accesibile acesteia au fost mult mai fruste, acestea permitand unui alt „lup imperialist imbracat in blana de oaie” sa acceada si chiar sa decida (la inceput pe „bucati” iar mai apoi „in intreg”) asupra organizarii economiei, apararii si politicii „vechiului continent”. ONU, rezolutiile, FMI, dolarul, creditele, NATO, cotizatiile si achizitiile de armament „compatibil” sunt doar cateva din elementele care au oferit SUA un permanent ascendent asupra Europei, aflata intr-o semi-vasalitate.
   Crearea UE, primele monede, ECU, DST, au oferit SUA perspectiva pierderii controlului asupra acestui (cel mai) important grup de parteneri de afaceri. Continuarea politicii de coeziune, cooptarea de noi membri, moneda euro, au fost tot atatea „sugestii” expediate catre SUA care a inteles pana in final dimensiunea scindarii, singura veriga a „lantului de iubire” ramanand NATO.
   Aceasta institutie, am mai spus-o, ar fi trebuit sa fie desfintata odata cu desfiintarea aliantei tarilor membre ale Tratatului de la Varsovia. Dar dupa implicarea in razboaie nefiresti pentru statutul acestei aliante (cu rol strict de aparare a statelor membre), impotriva unor state independente, se ridica mari semne de intrebare macar asupra „comenzii” NATO. Sunt statele membre sigure ca sunt aparate de aceasta ultima suprastructura a SUA, ca aceasta le va oferi protectie, stabilitate, apararea vietii si a valorilor umane, in conditiile lor? Dupa ultimele „desfasurari” nu cred ca NATO mai are viata lunga si asta pentru ca acest „organizator” de jocuri „de-a razboiu`” a pervertit intregul ansamblu de organizari si actiuni militare intr-o targuiala jalnica de tip „iarmaroc” in care fiecare stat este obligat sa cumpere armamentul invechit din SUA. NATO a ajuns un dealer nepriceput al SUA si cred ca si ea vrea sa-l schimbe.
   Turcia, tara musulmana, este de 20 de ani aspiranta pentru intrarea in UE. Este culmea ipocriziei si a fariseismului. Nimeni, niciodata, nici tarile membre ale UE si nici Turcia nu au crezut nici o clipa ca vor fi vreodata impreuna in aceasta institutie nerezonabila. Din punct de vedere religios dar si din punct de vedere al respectului cetatenilor fata de credintele altora, Turcia sunito – siita este „mic copil” pe langa fundamentalismul crestin, catolico – ortodox al Europei. Ambele parti au inteles aceasta relatie ca pe un mod de a-si promova interesele in „politica mare” si geostrategia regionala.
   Problema este ca intotdeauna, peste tot si in orice, trebuie sa-si bage „coada” despicata si SUA. Atentatul asupra functiei, integritatii si poate chiar asupra vietii presedintelui Erdogan din vara anului 2016 reprezinta o desfasurare „de manual” asupra modului in care se poate contracara o lovitura de stat, utilizand banii si „personalul” agresorului. Si atunci primii care l-au avertizat pe presedintele Erdogan au fost serviciile secrete iraniene (cu 20 de zile inainte) si ruse (cu 15 zile inainte). Iata cum o tara siita araba a sarit in apararea conducatorului sunit al unei tari nearabe. De interesele Rusiei voi comenta. Ce a urmat a fost „festinul” lui Erdogan care nu numai ca i-a „legat” pe toti nenorocitii care primisera bani pentru a-l „mazili” pe acesta dar a expulzat si toti militarii SUA din baza de la Incirlik, rachetele nucleare ale Europei (proprietatea SUA) ramanand nepazite si inoperabile in acest perimetru.
   Dupa lovitura de stat, Erdogan a inteles ca nu mai are prieteni nici in Europa si nici in vest, a imbracat „camasa mortii” si astazi (comandand a doua armata europeana ca efective si dotare) este in masura sa-si impuna punctul de vedere la nivel regional, pe termen nelimitat.
   Voi continua

3. Turcia considera ca decizia de a cumpara sisteme de rachete S 400 reprezinta dreptul ei suveran, a declarat presedintele Erdogan la intoarcerea din SUA. “…Nu putem renunța la S-400 și să trecem la Patriot. Am spus că putem achiziționa sistemele Patriot, însă, cumpărându-le nu vom renunța la S-400. E dreptul nostru suveran”, a spus Erdogan jurnaliștilor turci la bordul avionului, la revenirea de la Washington.
   Livrările noilor sisteme de apărare antiaeriană S-400, care au provocat o criză în relațiile dintre Turcia și SUA, au demarat la mijlocul lunii iulie. Potrivit lui Erdogan, S-400 vor fi puse în funcție în aprilie 2020. Washingtonul a cerut Ankarei să renunțe la tranzacție, procurând în schimb sistemele americane Patriot. Turcia a fost amenințată cu încetarea contractului de achiziție a avioanelor F-35 și cu sancțiuni în conformitate cu CAATSA (legea cu privire la contracararea inamicilor „Americii” prin intermediul sancțiunilor). Ankara a refuzat să facă un pas înapoi.
   Anterior, președintele Erdogan, a declarat că țara lui nu intenționează să ceară acordul SUA în cazul în care va decide să achiziționeze avioanele militare rusești. La începutul lunii septembrie Erdogan a vizitat expoziția aviatică MAKS-2019 împreună cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. In cadrul evenimentului, liderul turc și-a manifestat interesul pentru avioanele rusești de vânătoare Su-35 și Su-57, subiect care a fost abordat și în cadrul discuțiilor cu președintele Rusiei. Erdogan a declarat că Turcia și Rusia poartă negocieri cu privire la achiziția Su-57. El adăugat că Turcia, așa cum a fost în cazul procurării S-400, „va întreprinde pași necesari, în cazul în care nu va fi solutionata problema achiziționării avioanelor americane F-35”.
   “Când am cumpărat S-400 oare am cerut permisiunea cuiva? Nu am întrebat pe nimeni și le-am cumpărat. Dacă vom decide că vom achiziționa, atunci o vom face”, a declarat Erdogan fiind întrebat despre posibila procurare a avioanelor rusești.
   “Turcia pretinde nu doar la rolul unei puteri regionale, ci încearcă să ajungă la un nivel strategic. Aici Erdogan are o misiune complicată – să dezvolte relațiile cu Moscova și să rămână în același timp în NATO” – Redactorul șef al portalului Segodnia.ru, observatorul militar Yuryi Kotenok
   In noiembrie 2016, Comisia Europeana a propus un proiect de infiintare a unui fond de aparare de mai multe miliarde de euro (European Defence Fund), care prevede majorarea cheltuielilor pentru asigurarea securitatii cibernetice, investitii in constructia navelor militare si cercetare in domeniul dronelor. Reactie imediata: adjunctul secretarului pentru aparare, Ellen Lord se rasteste la Inaltul reprezentatnt… Federica Mogherini, deplangand decizia „dublarii si irosirii resurselor” precum si „concurenta inutila” intre NATO si UE. De asemenea, individa „sudata” bine in scaun, cere UE renuntarea la proprietatea intelectuala asupra productiei proprii de arme si mai ales cere ca UE sa-si ingradeasca dreptul suveran de a cere membrilor uniunii sa achizitioneze armament de fabricatie europeana, altfel vor urma sanctiuni. Sa`nnebunesti, pa` ochii tai!
   Dar UE e un „mizilic” pentru SUA. Razboiul adevarat se duce cu parteneri de „calibru adiacent” unde „victoriile” SUA sunt eclipsate de „tanguielile feroce” ale „dusmanilor”. Prin vocile „fundatiilor”, SUA anunta planuri de cucerire a enclavei Kaliningrad, uitand ca nici un serviciu secret al acestui stat sau al altuia nu stie cum, cand si ci ce armament a rusesc a ajuns in acest teritoriu si uitand de asemenea ca pentru UE dar si pentru aliatii ei, existenta acestei enclave poate fi o garantie ca Nord Stream II sau Turkish Stream vor fi date in folosinta la termen. „Planurile” ONG-urilor SUA privind „escaladarile orizontale” prin atacarea contingentului rusesc din Siria sau baza militara chineza de la Djibouti deja depasesc Hollywood-ul si pot fi ridicate la rangul de „povesti cu vrajitori si zane”. „Fiecare pasare pe limba ei piere”. Cert este ca dupa retragerea SUA din INF si respingerea moratoriului privind amplasarea rachetelor cu raza medie si scurta de actiune cu bazare terestra, raspunsul „in oglinda” al Rusiei va fi ca „nu vor amplasa acest tip de rachete acolo unde vor lipsi cele americane”, ceea ce va permite UE o noua sansa pentru a-si revizui interesele militare.
   Declaratia presedintelui Macron este cu bataie scurta ca timp, vezi summit-ul aniversar de la Londra – 3-4 decembrie, dar cu bataie lunga ca semnificatii si reactii din partea „consiliului medical” unde „pacientul NATO” va trebui sa convinga ca „exista” dincolo de tabloide si declaratii, ca mai este necesar asa cum era acum 7 decenii, ca triliardul de dolari pe care-l „arde” in fiecare an este pe masura dezvoltarii capacitatii lui de a apara toate tarile membre impotriva „dusmanului” (care pana acum a fost definit ca fiind doar Rusia, dar poate fi extins, bineinteles, la cererea SUA) si mai ales ca nu va fi utilizat ca si pana acum, ca mijloc de promovare a unui „contributor” sau negociere a intereselor europene in raport cu acesta. Cel mai important: „atunci cand NATO va depasi limita de a mai putea lua decizii”, ce se va intampla?
   Personal, consider ca pe 3-4 decembrie se vor implini 7 decenii de la depasirea acestei limite.
   „Moartea cerebrala a NATO” inseamna „moartea cerebrala a SUA” si se rezuma la ideea ca intr-o situatie critica, SUA isi va trada aliatii indeosebi, luand in considerare ca un astfel de comportament nu va reprezenta o deviere de la politica externa acestei tari.
   Luand in considerare doar ultimul „semn de slăbiciune și o lipsă a dorinței de a lupta pentru cei cărora le-a fost promisă o protecție” (adica kurzilor sirieni), Macron a criticat această decizie și a concluzionat logic prin teza că NATO “funcționează doar în cazul în care garantul din ultima instanță funcționează ca atare. Aș vrea să spun că trebuie să redefinim ce este în realitate NATO în contextul responsabilităților Statelor Unite”.
   La Londra SUA va cere UE sa aloce mai mult din PIB pentru NATO si achizitionarea de armament din SUA (posibil chiar 4%).
   La Londra Germania se va opune majorarii cheltuielilor militare si va critica egoismul exagerat al SUA si al Frantei.
   La londra Franta va ataca NATO si va promova ideea infiintarii unei armate europene (fara SUA si posibil fara Mica Britanie), ea, Europa, ca „forta geopolitica” care trebuie „sa-si ia in maini propriul destin”.
   Parca un compromis nu mai este posibil chiar daca politica este o arta a posibilului. NATO moare din interior, asa cum era firesc, la varsta ei, sa moara din 1990 (opinia mea).

4. Spicuiesc din „Rezoluția Parlamentului European referitoare la operațiunea militară turcă din nord-estul Siriei și consecințele ei”:
   Luand in considerare (am spicuit afirmatiile semnificative si justificate, nu „suspiciunile rezonabile”):
   „A.
   întrucât, la 6 octombrie, în cursul unei convorbiri telefonice cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, președintele SUA, Donald Trump a anunțat că SUA nu se va opune unei ofensive turce în nord-estul Siriei, pe care președintele Erdogan o anunțase cu câteva zile mai devreme;
   întrucât, într-o declarație ulterioară, SUA a anunțat retragerea trupelor sale din zonele „imediate”, eliberând efectiv terenul pentru o ofensivă turcă;
   întrucât, în urma acestui anunț, la 9 octombrie, armata turcă, cu sprijinul milițiilor arabe siriene, a început bombardarea pozițiilor de-a lungul frontierei turco-siriene, cu artilerie și pe cale aeriană, și a declanșat o incursiune la sol în nord-estul Siriei;
   întrucât Consiliul de Securitate al ONU nu a luat încă nicio măsură în ceea ce privește criza;
   J.
   întrucât uniunea vamală dintre Turcia și UE a intrat în vigoare în 1995…
   întrucât, în 2018, inițiativa de a moderniza uniunea vamală a fost suspendată de UE din cauza evoluțiilor politice îngrijorătoare din Turcia;
   K.
   întrucât Instrumentul UE pentru refugiații din Turcia oferă o finanțare suplimentară semnificativă pentru sprijinirea refugiaților în Turcia și gestionează un total de 6 miliarde EUR;
   întrucât, ca urmare a unui aflux fără precedent de persoane care caută refugiu în urma războiului din Siria, Turcia găzduiește în prezent peste 3,6 milioane de refugiați sirieni;
   întrucât Turcia depune eforturi lăudabile pentru a le oferi acestor refugiați ajutor umanitar și sprijin pentru dezvoltare;
   L.
   întrucât Turcia rămâne un partener-cheie al UE, membru al NATO și un actor important în criza siriană și în regiune;
   întrucât articolul 1 din Tratatul NATO prevede că părțile la acesta se angajează să soluționeze în mod pașnic orice litigii internaționale în care pot fi implicate, astfel încât pacea, securitatea și justiția internaționale să nu fie puse în pericol, precum și că se abțin, în relațiile lor internaționale, de la amenințări sau de la utilizarea forței în orice mod incompatibil cu obiectivele Organizației Națiunilor Unite;
   M.
   întrucât poziția oficială a UE este de a-și menține angajamentul față de unitatea, suveranitatea și integritatea teritorială a statului sirian;
   întrucât aceste obiective pot fi garantate printr-un o tranziție politică veritabilă în conformitate cu RCSONU 2254 și cu Comunicatul de la Geneva din 2012, negociată de părțile siriene în cadrul procesului de la Geneva, condus de ONU;
   Decizia rezolutiei:
   1.
   condamnă cu fermitate invazia Turciei în nord-estul Siriei, ca o încălcare a dreptului internațional, care reprezintă o amenințare gravă la adresa stabilității și a securității relative a regiunii, provoacă strămutarea în masă a civililor și ar putea contribui la reapariția Daesh, rămânând o amenințare la adresa securității cetățenilor din Siria, Turcia, din regiunea extinsă și din UE, precum și de la nivel mondial;
   regretă că Statele Unite nu sunt un aliat de încredere, din cauza modului în care a fost anunțată și condusă retragerea lor din nord-estul Siriei;
   4.
   ia act de Acordul SUA-Turcia din 17 octombrie privind încetarea temporară a focului;
   respinge însă dispozițiile sale care legitimează ocupația turcă a „zonei sigure” din nord-estul Siriei;
   își exprimă, de asemenea, îngrijorarea profundă cu privire la faptul că acordul impune nu numai strămutarea populațiilor locale de kurzi, yazidiți, asirieni și turkmeni, armeni, arabi și alte minorități, ci și deplasarea acestora în zonele cu majoritate arabă, ceea ce ar crea noi tensiuni și amenințări la adresa siguranței populațiilor civile;
   insistă asupra faptului că ar trebui să existe o soluție politică globală a conflictului din Siria, bazată pe recunoașterea unității, a suveranității și a integrității teritoriale a statului sirian,
   6.
   respinge ferm planurile Turciei de a crea o zonă sigură de-a lungul frontierei din nord-estul Siriei;
   subliniază că orice transfer forțat al refugiaților sirieni sau al persoanelor strămutate în interiorul țării (PSI) în această zonă ar constitui o încălcare gravă a dreptului internațional convențional privind refugiații, a dreptului internațional umanitar și a principiului nereturnării;
   reamintește că orice returnare a refugiaților trebuie să fie sigură, voluntară și demnă și că circumstanțele actuale sunt de natură să împiedice în mod categoric astfel de deplasări;
   insistă să nu se acorde nici o asistență UE de stabilizare sau de dezvoltare a unor astfel de zone;
   18.
   recunoaște că Turcia are motive legitime de îngrijorare în materie de securitate, dar insistă ca acestea să fie abordate prin mijloace politice și diplomatice, și nu prin acțiuni militare, în conformitate cu dreptul internațional, inclusiv cu dreptul umanitar;”
   #
   Chiar imi place de doamnele de la Bruxelles.
   Le Drian si Macron si-au „acordat” vocile. Sunt de acord cu unele propuneri ale acestora dar parca „diapazonul” lor vibreaza putin altfel, cam strident si putin teatral pentru justificarea schimbarilor pe care vor sa le obtina, cam hazardat si lipsit de suport pentru ceea ce vor reusi sa obtina. Daca „revolutia franceza” va invinge din nou, atunci inseamna ca iluminismul inca exista, are inca puterea de a modifica lumea iar „globalismul” este o baliverna mai mare decat „razboiul stelelor”, cu care SUA a convins fosta URSS „sa-si dea chilotii jos” in zi de sarbatoare.
   Revin si la domni. Erdogan este in situatia de a nu mai asculta de nici o sugestie, sfat sau ingerinta teoretica din partea UE. Turcia „arunca manusa” Ciprului, Greciei si implicit UE prin inceperea „invadarii” experimentale a Mediteranei de Est cu nava de foraj Fatih. Turcia revizuieste „cu de la sine putere” zonele exclusive ale Ciprului si ale Greciei, considerand in cel mai revizionist mod ca intregul platou apartine Turciei si „ceva” Egiptului (Egiptul s-a delimitat, ca nu mai este independent demult). Dar aici sa nu uitam ca nu exista nici o delimitare a platoului continental dintre Grecia si Cipru. Iar Turcia actioneaza „in numele” turcilor ciprioti atunci cand foreaza in apele teritoriale grecesti. Este o provocare clara.
   Dar Erdogan nu este in razboi cu UE. El este in razboi cu cei care au gandit si au pus in aplicare „dosarul” mazilirii lui. Iar interesele Rusiei, Iranului si poate in viitor ale Chinei, de ce nu si ale sauditilor, i se potrivesc ca o manusa din piele moale, „pe comanda”.
   Erdogan este in expansiune si are o puternica sustinere externa. Isi negociaza actiunile agresive direct cu presedintele SUA, avand o sustinere „de fond” si din partea altor puteri. Acest individ, ori moare ori isi va pune in aplicare un plan care, in orice situatie va fi superior oricarei „pozitii regionale” pe care i-au gandit-o UE sau SUA.
   Maine voi vorbi despre sustinatorii lui Erdogan.

5. ”Turcia se orientează spre diversificarea sistemelor de înarmare, pentru a nu depinde în totalitate de SUA. Însăși Turcia nu produce armament, tancurile germane pe care le are în dotare sunt depășite, iar altele noi nu-i sunt livrate. Turcii nu au încredere în NATO în general, nici în Europa, de aceea sunt nevoiți să opteze pentru diversificare. Acest lucru s-ar putea solda cu faptul că, intensificând în continuare presiunea, NATO ar putea pierde în general Turcia. Nu Turcia depinde de SUA, ci SUA depind de Turcia. Turcia ar putea să alunge SUA din Incirlik și din alte baze și, în general, să părăsească NATO. Atunci NATO ar pierde flancul de Sud, astfel că SUA să fie „aruncate” în sens militaro-politic tocmai până la țărmurile Israelului. Iar în ceea ce privește livrarea armamentului, Turcia se poate reorienta spre Rusia. SUA mizează pe amenințări, fără a oferi nimic în schimb. Iar Turcia nu este țara căreia să-i poți dicta”, a menționat Constantin Sivkov, membru al Academiei de Știinţă în domeniile rachetelor şi artileriei din Moscova.
   Prima paranteza:
   Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, și-a îndemnat cetățenii să renunțe la dolar în favoarea monedei naționale.
   “Cei care au încredere în țara noastră, cei care investesc în ea – au câștigat și continuă să câștige. Aruncați dolarii, haideți să trecem la lira turcească, să ne demonstrăm identitatea, suveranitatea”, a spus Erdogan într-un discurs rostit în fața fracțiunii Partidului Justiției și Dezvoltării.
   Prima entitate care si-a castigat independenta fata de dolar este actuala UE si al ei euro care a devenit pe plan mondial a doua moneda de rezerva. Insa in „lupta dreapta” de 2 decenii dintre dolar si euro si dupa ultimele disensiuni din interiorul UE, balanta pare sa ofere sorti de apreciere cu trend ascendent dolarului. Si asta se datoreaza atat „bazelor” acestei constructii cat si „etapizarilor”, cele mai multe fundamentate pe decizii redactate „pe picior”, in discutii „la ceas de seara”, cu usile inchise. Nimeni din interiorul aceste institutii nu stie cand se va opri „extinderea” si care va fi componenta finala a acestui conglomerat eterogen, ca natura, origini, diversitate culturala, toate inducad lipsa de unitate in gandire si actiuni. Lipsa de elasticitate si rapiditate in decizii (votul unanim pe proiecte importante) nu va permite acestei entitati sa treaca de etapa de „turn Babel” care chiar daca a impus o singura limba pentru toate popoarele lui, se pare ca aceasta este ori prea complicata, ori exprima prea putin ori prea simplist notiunile cu valoare pentru anumite popoare. Cert este ca actiunile UE nu au specificul unui stat, nu sunt unitare si nu vor putea, in aceasta forma, sa faca fata luptei viitoare dintre euro si dolar.
   In prezent, dolarul american atinge ponderea de 61% din totalul rezervelor valutare detinute de bancile centrale, fata de euro, care reprezintă 20%.
   „Cutia Pandorei” numita sugestiv „dedolarizare” a debutat insa si in mintea puterilor emergente cu mai multi ani in urma.
   Rusia, neavand o economie diversificata este mai dependenta de actuala moneda, exportul de materii prime realizandu-se in dolari. Raspunsul Rusiei a fost si este achizitia masiva de aur, indreptandu-se probabil spre o moneda tranzactionabila in aur . „Cred că dacă SUA continuă să utilizeze dolarul că pe o armă, este inevitabil ca, nu numai în Rusia, dar și în alte țări, să asistăm la o tendință tot mai accentuată de a se renunța la dolar. Nu putem abandona imediat dolarul. E probabil imposibil având în vedere rolul acestuia în economie. Dar dacă nu începem, nu vom ajunge niciodată la acest lucru, așa că trebuie să începem acum și deja suntem într-un astfel de proces” – Andrei Kostin, directorul băncii VTB din Rusia, a două cea mai importantă bancă rusească.
   China are „in spate” cea mai puternica economie a lumii si impreuna cu tarile membre BRICS detine mai mult de 50% din PIB-ul acesteia. In anul 2016, noua banca de dezvoltare (NBD) a principalelor tari emergente a lansat prima emisiune de obligatiuni denominata in yuani. Chiar daca contributia la capitalizarea bancii este egala intre membrii fondatori (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), yuanul a fost ales deoarece moneda Chinei este mult mai stabila in raport cele ale celorlalte state BRICS. NBD are un fond de comun de rezerve valutare destinat protectiei impotriva volatilitatii cursului de schimb si actioneaza ca un concurent al Bancii Mondiale sau al Fondului Monetar International. Unul dintre obiectivele băncii va fi majorarea fondurilor împrumutate statelor în curs de dezvoltare pentru a stimula construirea unor proiecte majore de infrastructură.
   Decontarea in monede nationale a exporturilor dintre state creste si se va accentua (uneori dramatic), fapt ce va submina permanent pozitia mondiala a dolarului. Insa schimbarea reala vine in contextul mutarii centrului economic al lumii, spre Asia, in detrimentul SUA si al Europei.
   Ce loc va avea lira turceasca in aceasta „escaladare” a yuanului si nu numai?
   Cred ca Erdogan nu s-a gandit in mod serios la renuntarea la dolar cel putin in comertul cu produse petroliere unde nu se intrevede prea repede o posibilitate de schimbare. Poate doar prin accentuarea comertului bilateral, in monede nationale, care este unul dificil. Nu este chiar asa de usor sa renunte la dolar in absenta unei monede adiacente puternice, precum euro; asta induce de la sine, pe langa „racirea relatiilor cu dolarul”, nevoia pastrarii unor relatii bune cu UE si cu bancile europene.
   Revin la „sustinatori”
   SUA
   In ultimii ani, intre cei doi aliati vechi s-a instaurat un climat de confruntare. Pe de o parte este clar ca parteneriatul trebuie sa existe in continuare insa actiunile ambelor parti participa ascendent la subminarea acestuia, care au insa la baza cauze, cum ar fi:
   • Gazoductul Turkish Stream, propus de Putin si aprobat de Erdogan in 2014, cu 2 conducte paralele, una pentru nevoile Turciei si cealalta pentru a face din Turcia un centru energetic al Europei. Aici cred SUA s-a simtit lezata de proiect, pierzand partial posibilitatea livrarii de gaz lichefiat spre Europa. Gazoductul Turkish Stram va fi lansat oficial pe 8 ianuarie 2020 la Istambul, in prezenta celor 2 presedinti de stat.
   • Retragerea de catre SUA in 2015 a sistemelor Patriot de pe granita sudica a Turciei „pentru operaţiuni critice de modernizare”. Ca o paranteza, in aceeasi zi si Germania a anuntat ca isi va retrage bateriile de rachete Patriot „pentru a preveni eventuale atacuri din Siria, din cauza costurilor ridicate şi nu ca urmare a atacurilor turce împotriva kurzilor”. Aceste „fapte” au vulnerabilizat Turcia in raport cu pozitiile SI din nordul Siriei si au obligat acest stat sa-si maseze trupe pe aceasta granita.
   • Refuzul SUA de a-l expulza pe Fetullah Gulen, intemeietorul si mentorul organizatiei Hizmet (FETO – „organizatia terorista fetullahista” dupa clasificarea turca) care este considerata organizatorul loviturii de stat impotriva lui Erdogan, „sub steag fals”. Aici consider ca reticenta SUA de a-l „preda” pe Gulen are la baza posibilitatea aflarii si devoalarii unor aspecte noi referitoare la atentat dar si considerente umanitare.
   • Parteneriatul dintre trupele SUA si „fortele de autoaparare” kurde PYD – IPG din Siria (considerate organizatie terorista de Turcia). Personal consider ca acest acord a vizat lichidarea organizatiilor teroriste din zona, fara un aport substantial din partea armatei SUA. Adica li s-a propus kurzilor sa lupte cu „resurse” militare puse la dispozitie dar cu „capital uman” propriu, urmand a se putea negocia ulterior un nou statut legat de aspiratiile acestora, in stilul tipic al SUA si in dispretul tuturor normelor de conduita in relatia dintre state independente.
   • Tergiversarea si intarzierea refurnizarii sistemelor Patriot si a avioanelor de asalt F35 Lighting II catre Turcia, pe baza unei decizii a Congresului, considerata jignitoare de catre Erdogan.
   • Achizitionarea de catre Turcia a sistemelor de rachete cu raza scurta de actiune S-400 din Rusia. In prezent, forțele armate ale Turciei au început testarea instalațiilor radar ale sistemelor de rachete antiaeriene S-400. Specialiștii vor verifica conexiunea sistemelor de apărare aeriană cu avioanele.
   • Decizia presedintelui Trump de a retrage militarii SUA din Siria din zonele controlate de PYD – IPG. Aceste baze militare au fost ocupate de rusi.
   • Ofensiva Turciei impotriva fostilor aliati ai SUA (PYD-IPG) in zonele controlate de acestia, avand garantia pozitiei de „no combat” din partea presedintelui Trump.
   Pornind de la cauzele de mai sus, consider ca presedintele Obama nu a fost un sustinator al pretentiilor de „actor regional” revendicate de Erdogan, in buna intelegere cu Germania (a existat si o tentativa de lovitura de stat). Venirea la putere a presedintelui „vesnic contestat” a creat pentru Erdogan premisele unui „nou inceput”. Am convingerea ca aceste 2 personalitati sunt compatibile intr-o alianta de puteri regionale doar daca Erdogan si tara lui accepta pentru Trump si tara lui pozitia de „primul intre egali”. Problema este ca presedintele Trump nu prea este presedinte in tara lui. Contestarile permanente ale democratilor din Senat si Congres permit ca politica internationala a SUA in lume sa poata fi interpretata ca fiind una inconsecventa si chiar lipsita de inteligenta specifica si toleranta unui stat „mare”.
   Rusia
   Timp de 4 secole (pana in 1918) Imperiul tarist Rus si Imperiul Otoman au dus 12 razboaie, care, insumat au numarat 52 de ani de razboi permanent.
   Dupa comportamentul lor de astazi, atat Putin cat si Erdogan sunt in masura sa poata fi considerati apti pentru a aborda diferitele paliere ce compun intreaga profunzime, complexitate, nuantele si rafinamentul relatiilor geostrategice.
   Din vremea razboaielor ruso-turce si pana astazi nu s-a intamplat nimic notabil in relatiile dintre cele 2 foste imperii: pace-provocare-confruntare. Cu exceptia ultimelor doua decenii. In aceasta perioada, comertul, investitiile si turismul au crescut de 10 ori, „permitand” Turciei alunecarea intr-o dependenta ce-i permite un spatiu de manevra limitat. Exporturile rusesti catre Turcia s-au referit la gaz, petrol, metale si produse derivate pe cand cele turcesti s-au referit la textile, legume si electrocasnice. Dupa „invadarea” Crimeei si a embargoului impus de UE, Rusia a interzis in 2014 importurile de carne, branza si legume din UE. Efectul a fost o crestere a productiei interne rusesti, peste asteptari. Rusia a crest intr-un interval scurt de timp, prin investitii private, conditiile de a deveni din importator consacrat, exportator al acestor produse. După ce aviaţia turcă a doborât un avion rusesc de vânătoare, în decembrie 2015, Moscova a extins embargoul incluzand şi tomatele din Turcia, pentru care Rusia era cea mai mare piaţă de export iar pentru Turcia a fost o lovitura. Dependenta Turciei de resursele energetice ale Rusiei dezvaluie asimetria relatiilor economice dintre cele 2 state. Turcia nu-si poate schimba lantul de aprovizionare decat intr-un timp lung si cu grave caderi economice, poate chiar blocaje, pe cand Rusia isi poate rezolva singura problemele, in interior. Turkish Stream este cate o mana intinsa de ambele parti dar el nu va face decat sa accentueze dependenta Turciei de Rusia.
   A mai existat in 2019 un moment tensionat in relatiile dintre Turcia si Rusia: atacarea de catre forte ruse si siriene a unui convoi militar turcesc. Reactia indignata a Turciei, pozitia oarecum statica si insinuanta a lui Lavrov ”…prezenţa militară a Turciei la Idlib nu a ajutat la prevenirea atacurilor teroriste”, au scandalizat armata turca. Pana la urma diplomatia directa a lui Erdogan i-a salvat mandria dupa asigurarile date de Putin privind „legitimitatea preocuparilor Turciei legate de asigurarea frontierelor sale de sud”.
   Ambitiile geopolitice ale celor 2 state par incompatibile, de unde si contradictiile in pozitionarea fata de subiecte precum Orientul Mijlociu, Mediterana si Nordul Africii sau Marea Negra.
   „Moscova acţionează pentru a menţine la putere regimul Al-Assad în Siria, Al-Sisi în Egipt, forţele Khalifa Haftar în Libia şi Organizaţia de Eliberare a Palestinei. În contrast, Turcia se opune lui Assad, condamnă lovitura de stat dată de Al-Sisi împotriva guvernului Frăţiei Musulmane, sprijină Hamas şi favorizează anumite forţe islamiste. Este suficient de reamintit aici exemplul provinciei siriene Idlib, asupra căreia şi acum opţiunile politico-militare sunt diferite. Turcia şi Occidentul sunt interesate să prevină o ofensivă pe scară largă a trupelor ruse şi ale lui Bashar al-Assad în această provincie. Cu atât mai mult cu cât acţiunile ruso-siriene ar putea crea condiţii pentru dezvoltarea unei alte catastrofe umanitare, ale cărei consecinţe uşor predictibile ar fi un nou val de refugiaţi către frontiera turcă, ca şi un nou val migraţionist către Europa. Ca atare, mai devreme sau mai târziu, şi această chestiune poate fragiliza serios parteneriatul ruso-turc.” – Cristian Eremia – Monitorul Apararii si Securitatii.
   Achizitionarea de catre Turcia de avioane Su 35 – SU 57 si in continuare de sisteme S-400 ar putea crea o veritabila criza euroatlantica si o veritabila criza UE – Turcia, dublata de o consolidare a pozitiilor Rusiei in Orientul Mijlociu si in estul Mediteranei.
   A-propos, se pare ca Bibi nu mai face „placutele” vizite trimestriale la Moscova si pare ca-i „dauneaza”.
   Multumesc