Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES a realizat în perioada 21 – 24 martie 2020 un sondaj cu privire la atitudinile, practicile şi comportamentele romanilor pe durata restricţiilor reglementate de starea de urgenţă impusă de pandemia de COVID – 19. Sondajul a fost realizat telefonic.
Rezultatele sondajului, publicate pe site-ul IRES:
# 9 din 10 români cred în Dumnezeu.
# 8 din 10 români cred că există suflet.
# 85% cred în păcat.
# Trei sferturi cred în îngeri.
# 7 din 10 cred în rai şi doar puţin peste jumătate cred în iad.
# Jumătate dintre români cred în viaţa de după moarte, un procent similar (44%) cred în învierea morţilor, iar 1 din 5 romani cred în reîncarnare.
# Jumătate dintre români cred în diavol, iar 45% cred în telepatie.
# Peste un sfert dintre români spun că se roagă de mai multe ori pe zi, peste o treime afirma că se roagă zilnic, iar 12% au acest obicei o dată pe săptămână.
# O treime dintre participanţii la studiu spun că rugăciunea i-a ajutat în foarte mare măsură de-a lungul vieţii, iar 4 din 10 susţin că i-a ajutat în mare măsură, în timp ce doar 7% spun că nu i-a ajutat deloc.
Femeile, persoanele între 36 şi 51 de ani şi cei care locuiesc în mediul rural spun în proporţii mai ridicate că rugăciunea i-a ajutat în foarte mare măsură de-a lungul vieţii.
# Mai mult de un sfert dintre români spun că ţin postul Paştelui.
Acest obicei este prezent într-o mai mare măsură în rândul vârstnicilor, la persoanele cu educaţie scăzută şi la cei din regiunea Moldovei.
# Peste un sfert dintre români s-au rugat mai mult în perioada pandemiei, iar 62% spun că s-au rugat mai puţin.
Femeile, persoanele peste 51 de ani, cei cu educaţie scăzută şi persoanele din mediul rural sunt respondenţii care au avut acest comportament în proporţii mai ridicate.
# Doar 1 din 10 romani au afirmat că au fost la biserică în săptămâna 14 – 17 martie, iar 43% dintre aceştia au spus că au participat la slujba de duminică, în timp ce o treime au fost la biserică doar în afară liturghiilor de duminică.
# 15% dintre români recunosc că au discutat subiectul pandemiei de COVID – 19 cu un preot sau cu un duhovnic.
Au făcut acest lucru în proporţii mai ridicate respodentii din mediul rural, cei cu educaţie scăzută şi cei care locuiesc în regiunea Moldovei.