Îl cunoaşteţi pe Mihai Călin de la multele apariţii pe micul ecran. Multe şi diverse emisiuni la Pro TV, o serie de roluri în telenovele, producţii teatrale itinerante. Actor foarte popular cu carismă şi priză la public.Înscris în galeria bărbaţilor dăruiţi de natură cu frumuseţe fizică şi psihică. Apreciat, premiat, una dintre distincţii este Premiul UNITER pentru rolul Caliban din „Furtuna”, 2015 spectacol al Teatrului Naţional din Bucureşti al cărui angajat este de mai bine de două decenii. Premiul „Cel mai bun actor” pentru rolul German, din spectacolul „Băiatul din ultima bancă”, Festivalul de dramaturgie Contemporană, Braşov, 2012. Are origini care amintesc de zbuciumata istorie a neamurilor, o mamă rusoaică născută în Azerbaidjean la Baku, o familie care, deportată la mii de kilometri distanţă, a suferit mult până să se stabilească pe plaiurile noastre.
Mihai-Calin, Premiul „cel-mai-bun-actor-in-rol-secundar.”.Gala UNITER 2015
Mihai Călin a „jucat” mai întâi pe terenul ştiinţelor exacte, a fost student la Politehnică dar, mânat de o puternică „voce” interioară s-a oprit la teatru. A declarat de nenumărate ori că este singura profesie care îl face fericit. Aici, în România, nicăieri altundeva în lumea largă, aici. Este absolvent al UNATC „I.L.Caragiale”clasa profesor Grigore Gonţa, promoţia 1994. Şi-a început ucenicia la Teatrul „Podul” sub îndrumarea lui Cătălin Naum de la care a învăţat că actoria trebuie practicată cu umilinţă şi smerenie, o atitudine ca a credincioşilor faţă de lăcaşul de cult.
L-am redescoperit, de curând, pe o reţea de socializare, în rolul asumat, cu maximă seriozitate, de sprijinitor al vârstnicilor cărora le face cumpărături, protejându-i în aceste momente de grea cumpănă, în anul de graţie 2020. Mihai Călin a depăşit cinci decenii de viaţă, a trăit experienţa evenimentelor din ‘89, când, pe 21 decembrie pe baricada de la Inter a strigat „Jos Ceauşescu”, a privit mineriadele, confruntările violente de la Tg. Mureş. Are ce povesti fiului, un adolescent, adevărat izvor de întrebări care aşteaptă răspunsuri. O altă generaţie vine din urmă şi, iată, Mihai Călin afirmă cu înţelepciune: ”uităm că viaţa e foarte scurtă şi trece repede”. Îi propun să vorbim despre film, teatru şi spre finalul dialogului despre viaţa de zi cu zi. Îi spun că lasă impresia unui rebel… Mă contrazice cu eleganţă : „Nu sunt rebel, sunt un om politicos, educat. Mă regăsesc în cuvintele lui Andrei Pleşu, „Eu nu cred că politeţea e ceva desuet, politeţea face parte din substanța convieţuirii”.
Începem discuţia noastră despre „ momentul” Andrei Şerban, care a montat la Teatrul Naţional „Trilogia antică”, după Euripide şi Seneca, spectacol care a făcut multă vâlvă la începutul anilor ‘90. Îl rog să rememoreze întâlnirea cu regizorul şi omul de teatru Andrei Şerban.
– Eram student la Politehnică şi continuam să joc la Teatrul Podul. Am dat probe pentru rol împreună cu toţi colegii mei, în grup au venit şi două liceene,(actriţe faimoase mai târziu) Ioana Macarie şi Ada Navrot. Au fost trei luni de muncă greu de descris în câteva cuvinte: fericire, entuziasm tineresc, dăruire totală. Andrei Şerban lucra într-un fel special, îl interesa punctul nostru de vedere, nu ne trata ca pe nişte simpli executanţi cărora trebuie să le spui doar: ” fă aşa şi aşa!” Detaliile rolului le şlefuiam împreună cu două colaboratoare de ale lui de la Teatrul „ La Mama” din New York, actriţele Priscila Smith şi Valois Mikens.
-Tot sub „bagheta” directorală a lui Andrei Şerban aţi devenit actor al Teatrului Naţional din Bucureşti. O izbândă serioasă şi o recunoaştere timpurie a talentului.
-Da! Andrei Şerban, Director în acea vreme a TNB, a organizat concurs şi a angajat actori foarte tineri. A fost un moment extraordinar, speranţă, sentimentul copleşitor şi emoţionant că libertatea a venit şi la noi!
-Au urmat la conducerea TNB, Fănuş Neagu, Ion Cojar, Dinu Săraru şi din 2005 actorul Ion Caramitru. Roluri în spectacolele de teatru, succese. A fost odată… anul 1994 şi debutul în film sub îndrumarea lui Dan Piţa în „Pepe şi Fifi”. Ne amintim, împreună de acel moment? De Dan Piţa, un nume „greu” al cinematografiei româneşti. Acela a fost startul spre alte roluri?
– Filmul e atractiv, îţi aduce popularitate, e o provocare, o altă formă prin care îţi faci profesia! Domnul Dan Piţa aparţine aceleiaşi categorii de creatori, ca Andrei Şerban, Radu Penciulescu, Liviu Ciulei. Oameni generoşi şi talentaţi pentru care, tânărul actor este un pion foarte important în actul de creaţie, nu doar un simplu executant. Am avut şansa să-i cunosc, să fiu în preajmă lor iar Liviu Ciulei să îmi predea mini-lecţii de teatru de o valoare greu de estimat. Am avut noroc!
„Modelul nu e cineva care defilează somptuos, suveran, prin lume. E cineva care se dedică, care e disponibil, care ţi se livrează şi te ajută să te livrezi tu însuţi. ”Ştiu că îl admiraţi pe Andrei Pleşu, l-am citat, pentru că vi se potrivesc părerile lui. Acum vine, întrebarea: Vă consideraţi un rebel pentru o cauză sau un lider de opinie? Mă refer la Scrisoarea deschisă adresată, în 2019 Directorului TNB, şeful şi colegul dumneavoastră, actorul Ion Caramitru. Una dintre acuzaţii „lipsa totală de deschidere spre dialog”. Ce urmare a avut demersul dumneavoastră? Sau, a avut o urmare ?
– Urmarea ? Un proces intentat de domnul Caramitru care m-a dat în judecată şi solicită să îi plătesc daune 20.000 de euro.
– Ion Caramitru este managerul teatrului TNB dar şi colegul dumneavoastră de breaslă. Vă cunoaşteţi demult?
– De 27 de ani, Am jucat pe aceiaşi scenă la Teatrul Bulandra. Îl interpreta pe Creon, dictatorul Tebei. Eu, în rol, fiul lui. Acum, domnul Caramitru face un abuz de notorietate, nu acceptă că timpul a trecut, ne priveşte tot ca pe nişte studenţaşi care trebuie puşi la colţ dacă ridică glasul şi au păreri opuse. Domnul Caramitru e un om închis dialogului. Am înfiinţat un Sindicat al actorilor de la TNB împreună cu Marius Manole, Medeea Marinescu, Diana Dumbravă. Ne-am oficializat demersul ca să fim ascultaţi! Avem de dus o luptă , inclusiv cu Ordonanţa nr 189 din 2013 care, permanentizându-i pe post le dă, managerilor, puteri discreţionare. Nu mai există obligativiatea angajării prin concurs. O realitate tristă, sau, trist dar adevărat. S-a născut, la instituţiile culturale „o pătură„ a dictatorilor. Dictatura distruge cariere, oameni dar şi sufletele lor!
foto: MIhai Calin, Marius Manole, Medeea Marinescu
-Într-un dialog cu tânăra generaţie ce le-aţi spune, viitorilor dumneavoastră colegi, acum studenţi pe băncile Facultăţii de Teatru, ce aşteptări să aibă de la această profesie atât de râvnită?
-Să nu aibă nici o aşteptare, pentru că frustrările, care nu întârzie să apară, sunt uriaşe! Fiind o meserie care se face doar din pasiune, trebuie, cum sună o celebră replică: „Trebuie să-ţi duci crucea”. Crucea este osteneală, răbdare, suferință, luptă împotriva răului. Şi bucuria de a face ce-ţi place, oriunde ai fi.
