Astăzi se împlinesc 16 ani de la tragedia de la Mihăileşti, când un camion încărcat cu azotat de amoniu a luat foc şi a explodat.
„16 ani de la tragedia care a luat 18 vieți.
Astăzi se împlinesc 16 ani de la tragedia de la Mihăileşti, când un camion încărcat cu azotat de amoniu a luat foc şi a explodat.
Ziua de 24 mai 2004 va rămâne una din cele mai triste zile din istoria pompierilor români. 18 oameni, printre care 7 pompieri, şi-au pierdut viaţa, iar alţi 13 au fost grav răniţi.
Maior post mortem MIHALACHE Doru, sublocotenent post mortem NECULA Romeo, sublocotenent post mortem MANTA Valentin Cezar, sublocotenent post mortem JIANU Nicolae, sublocotenent post mortem STAN Silviu, sublocotenent post mortem MEDELEANU Georgian, sublocotenent post mortem OPREA Florentin Valentin sunt eroii pompieri pentru care datoria și viața semenilor a fost mai presus de propria viață.
Au fost răniţi la Mihăileşti:
Plutonier adjutant șef Vasilescu Constantin
Soldat Marian Ilie Simi
Soldat Romeo Baciu
Soldat Sorin Tecșan
Soldat Ramon Pătraşcu
Nu vă vom uita niciodată!”, este mesajul transmis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.