Daniel Pancu a preluat funcţia de preşedinte al clubului Rapid.
Pancu, cel care a ocupat până în luna martie funcţia de antrenor al echipei FC Rapid, a fost instalat oficial, joi, în postul de preşedinte al grupării giuleştene.
Fostul fotbalist a anunţat în direct, la Rapid TV, că a semnat contractul de preşedinte.
„Am semnat contractul de preşedinte, sper să fie pe o perioadă cât mai lungă, pentru că aici este casa mea, aici sunt apreciat”, a spus Pancu.
Daniel Pancu va ocupa funcţia deţinută până acum de Ovidiu Burcă, acesta urmând să preia postul de director general.
În vârstă de 42 de ani, Daniel Pancu a evoluat pentru Rapid în 11 sezoane, reuşind să înscrie peste 100 de goluri în tricoul alb-vişiniu.