S-a dat startul! Două cluburi de fiţe din Mamaia au fost închise

Două cluburi din Mamaia au fost închise temporar de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), la unul doar zona de bucătărie, la celălalt toate activităţile pe care le derula, după ce au fost găsite mai multe nereguli, printre care nerespectarea condiţiilor de igienă şi a distanţării la mese.

E vorba de două cluburi foarte cunoscute, Breeze și Fratelli, unul dintre ele având în administrare și o zonă de plajă, cluburi a căror activitate a fost oprită temporar până la remedierea deficiențelor constatate în zona de bucătărie și de bar, după cum a anunțat anunță, vineri, ANPC.

Cele două cluburi din Mamaia care au fost închise temporar au primit şi amenzi, unul 20.000 de lei, iar celălalt – 12.000 de lei. De asemenea, un alt club a fost amendat cu 20.000 de lei.

Vicepreşedintele ANPC, Valentina Veronica Mitran Piticu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că pe data de 23 iulie Comandamentul Litoral a avut acţiuni de control în mai multe localităţi.

Astfel, în Costineşti au fost controlaţi 18 operatori economici şi au fost aplicate două amenzi în valoare de 13.000 de lei, iar în Neptun, Jupiter, Venus, Vama Veche au verificaţi 15 operatori economici, fiind date trei amenzi în valoare totală de 15.000 de lei.

Vicepreşedintele ANPC a mai afirmat că în Mamaia inspectorii ANPC au controlat trei cluburi joi seara.

“Au fost verificate toate cluburi, trei dintre ele au primit amenzi, două oprirea temporară a activităţii. Neregulile ţin de partea de bucătărie, partea de igienă şi camere de depozitare a gheţii neigienizată, barurile erau într-o stare deplorabilă şi nu se păstra distanţa la mese. Dacă îşi pun la punct toate neregulile constatate ieri se pot redeschide. La un club a fost închisă bucătăria, iar la celălalt tot”, a declarat Valentina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *