Valentin Teodosiu un actor, un clovn pentru eternitate!

Un interviu cu un artist de notorietate cuprinde, cum e și firesc, date din biografie, referiri filmografice şi amintiri, cât mai multe şi mai interesante amintiri, fotografii din arhiva personală. Am vorbit la telefon, să nu depășim distanța regulamentară impusă în anul pandemiei, apropiindu-ne doar prin comunicarea verbală, promițând că ne vom vedea, cât de curând, cu mască sau fără mască în sala de teatru sau de cinema. El actor, eu spectator privilegiat pentru că îl cunosc, nu de ieri de  azi, ci din studenție, anii miraculosului deceniu șapte. „A fi fost “IATC-ist” e ca și când am fi îmbrăcați cu toții în aceleași haine – cum au studenții de la Oxford sau Yale și se pot recunoaște ușor… Ca o marcă de noblețe”! am scris acum trei ani pe un site de socializare care a adunat, în aceşti ani, peste nouă sute de membri. Nu am dorit să fiu influencer, a existat doar, dorinţa de a şti ce mai fac, pe unde au mai jucat şi colindat, care este viaţa lor, cine a plecat în eternitate, ei, colegii regizori, actori, critici, absolvenţi ai IATC „I.L Caragiale” pe a căror diplome, de care suntem, declarat  mândri, nu orgolioşi, scrie  cu litere cursive diplomat în arte. M-am gândit că, în dialogul-prezentare al actorului Valentin Teodosiu, devenit celebru şi pentru că şi-a împrumutat vocea promo-urilor de la PRO TV şi este de un sfert de secol vocea de aur a postului ProTv, îmi mărturiseşte cu obidă justificată, „din asta am trăit, nu din salariul de actor. Și nici din pensie. După 40 de ani de teatru, film, radio, televiziune am ieșit sănătos la pensie. Cu o pensie de 2180 de lei!”, e bine să urmez regula de mai sus şi să-i dau cuvântul în deplină libertate de exprimare, să scrie, să se conecteze la timpul prezent şi să empatizăm cu viaţa lui  actor al şi în secolul 21,  tată şi familist dedicat.

– De acord! Doar, ca o precizare că diplomele noastre au suferit o modificare, din  1979 s-a scris pe ele, Prestator servicii artistice către populație! Vă rog, nu zâmbiţi !

Aş începe cu  venirea mea pe Planeta Pământ, într-un moment istoric, moartea lui Stalin şi teribila iarnă a anilor 1953-54, să-mi amintesc că am avut o copilărie fericită, fără să bat cu gândul, arc peste  timp că voi fi absolvent al secţiei actorie a I.A.T.C „I.L Caragiale” clasa profesorilor Petrică Vasilescu şi Cornel Wendel. După absolvire, nu deveneai doctor în actorie, plecai obligatoriu, prin repartiție guvernamentală în provincie unde stăteai trei ani sau, o viață ! Am ales Baia Mare pentru că a venit un director de teatru care mi-a zdrăngănit niște chei în față, spunându-mi că alea sunt cheile de la un apartament de trei camere, condiţia e să fac un rol principal și, peste un an, sunt liber să plec! Am avut șansa să fiu scos din producție datorită rolului principal din filmul „Ion. Blestemul pământului. Blestemul iubirii” unde l-am jucat pe Gheorghe Bulbuc! Aşa că … peste un an, cu negaţia în buzunar am ajuns la Teatrul Nottara, mă întorceam, cumva acasă, jucam acolo din studenție deţineam rolul principal din piesa „Familia Toth”, pusă în scenă de Val Paraschiv. Prima zi de primăvară a anului 1979 a însemnat şi prima zi ca actor la Teatrul ” Nottara”, pe locul lăsat liber de Ștefan Iordache care se transferase la Teatrul mic.

Început promoţător de carieră, începusei să navighezi cu toate pânzele sus!

• Tocmai de aceea, nu voi face o trecere în revistă, anul şi filmul, am jucat în o

sută de filme și am primit trei premii de excelență în cinematografie. Acum, ultimul „film” pe care l-am făcut, a fost la plămâni,  mulțumesc lui Dumnezeu e bine! Soţia, Luminița mea, Erga actrița de la Teatrul Nottara, zice : „Măi bărbate, nu mi-ai mai luat și mie flori ?!” A doua zi, mă duc la piață, văd niște garofițe superbe și-l întreb pe vânzător, conaționalul nostru, preţul buchetului. Mă priveşte și exclamă: Ooo! Să trăiți, Maistre, trei lei. Îi dau cinci lei și dau să plec. Nevastă-sa intervine: Conaşule, trandafiri, nu vreți? Bărbată-su: „Taci fă, din gură! Tu știi cine-i ăsta? E fundalu’ dă la ProTv fă, proasto!” Beneficiile celebrităţii autohtone !

Flori Vaeni, Constantin Vaeni, Vlad Păunescu (oprator) şi Valentin Teodosiu

Voi selecta câteva amintiri, oricum sunt cele care mi-au rămas mie în suflet, sper că şi spectatorilor!   Momentul norocos al colaborării cu regizorul Constantin Vaeni pe care l-am cunoscut la „ Imposibila iubire”, ecranizarea după „Intrusul” de Marin Preda. M-a luat în urma recomandării făcută de Amza Pellea, pentru rolul Uriașul Costică. După acest film excepțional, am mai jucat tot la Vaeni în filmul „Acasă”, eu eram avocatul de oi. Eram familiarizaţi, unul cu celălalt aşa că nu a fost o surpriza  ziua când în 1988  mă cheamă să dau o probă la filmul „Drumeț în calea lupilor”, povestea ultimelor ore din viața profesorului Nicolae Iorga. Proba mea era pentru rolul șefului echipei morții nr. 13, asasinii lui Nicolae Iorga. Uitându-se la mine, după ce s-a sfătuit cu Flori Vaeni, macheuza filmului zice: – „Vali, ai fi dispus să te razi în cap?” Zic: – „Dacă merită, de ce nu?”  Zis şi făcut, sunt aşezat pe scaun şi ras în cap, Începe şi machiajul . Mă frâmânta un gând ascuns şi-i spun : „-Flori, ce faci cu mine?”  – „Stai liniștit, vreau să dai o probă pentru rolul profesorului Iorga!” M-am înnegrit la faţă: – „ Voi sunteți sănătoși la cap? Ce sunt eu, carne de tun? E rolul lui George Constantin!”,  Vaeni zice: – „Nu, tocmai a anunțat că refuză !” Pe scurt, am rămas în cursa finală pentru obținerea rolului. Celebrul domn Dulea, decident la cinematografie a cerut încă o serie de probe cu mine, cu fotografii, probe noi filmate, cu text și tot așa…În final, a organizat o vizionare la Casa Scânteii, convocând lumea de la toate Casele de filme și a întrebat: – „Cine e actorul care a dat probe pentru rolul Profesorul Iorga?” N-a ştiut nimeni să răspundă la întrebare. Nimeni. Atunci a hotărăt: – „Îl joacă Teodosiu”.

Am petrecut cu Vaeni şase luni zile și nopți, discutând despre rol. Flori Vaeni, o profesionistă desăvârșită,  o minune de fată a făcut un machiaj excepțional,  mi-a „luat” o mască mortuară ca să se poată „juca” pe bustul meu cu diferite culori, latex și toate cele! Vaeni și-a riscat cariera de regizor de film, cu mine în rolul profesorului, eu având jumătate din vârsta personajului, adică 35 de ani! A câştigat pariul ? A câștigat! În anii 1988,’ 89 nici la Hollywood nu  făceau compoziții de vârstă, actorii de 35 de ani!

Am citit că ai avut un sentiment de sinceră admiraţie fată de regizorul Sergiu Nicoleascu, cel adorat, contestat, admirat şi, într-un final de carieră, regretat.

• Sergiu Nicolaescu m-a iubit tare mult. Mi-a spus că dacă ar avea zece actori ca Maia și ca mine, ar rupe Hollywood-ul în două!? Am filmat la el de la „Temnicerul” lui Villon până la „Ultimul corupt din România!”. Trecând prin „Triunghiul morții” unde la prima zi de filmare în luna noiembrie m-a plouat cu apă de râu de munte prin tulumbe de pompieri 12 ore! Aveam apă și-n…suflet! La o secvență trebuia să-l car în spate pe Silviu Biriș, un frate de-al meu mai mic, să-l urc pe o coastă de deal și să-l arunc în tranșee. Pe drum murea și eu îl tot căram. Era foarte greu…Atâta m-am căznit să-l urc în spate încât peste patru ani m-am operat de hernie ombilicală! De la luptele de pe câmpuri am scuipat salivă neagră de la cauciucurile arse, șase luni! De la explozii nu am mai auzit cu o ureche o jumătate de an, iar de la o luptă corp la corp, un idiot neîndemânatic mi-a înfipt baioneta în pulpa stângă! A fost frumos ? Și una mai veselă, deși domnul Sergiu nu prea avea umor: mă ia după o filmare în mașina lui pe care el o conducea și mă aduce la București. La un moment dat, îl întreb așa, de conversaţie: domnu’ Sergiu, „sunt în vorbe” cu o fată mai mică cu 16 ani decât mine. Ce mă sfătuiți, să o iau, sau e prea mare diferența? Și cu o seriozitate maximă, răspunde: „Pe mine mă-ntrebi? Între mine și a mea sunt 40 de ani!”  Am râs o săptămână!…La „Orient Express” era foarte pesimist că nu mai poate călări și nu mai poate duce rolul până la capăt. La prima zi de filmare, la micul dejun, a venit la masa mea, amărât. O oră l-am încurajat. A plecat și i-a zis Danei Nicolaescu, soția lui: „Să-l ținem pe Teodosiu pe lângă noi. Îmi dă curaj!” Sunt zeci de povești cu el dar le păstrez pentru următoarea carte a mea: „Clovnul se întoarce!”…

Actorii beau, îşi ruinează sănătatea iar cauza ar fi meseria asta atât de dorită, atât de chinuitoare

• Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că „ n-am avut-o,” niciodată cu băutura! Dacă beam,

mi se termina viaţa, demult. Meseria noastră se face cu sudoare și sânge! Şi cu tristeţi ascunse, îmi amintesc că interpretam un rol într-o comedie spumoasă iar  mama era depusă la capelă. Sufletul îmi era sfâșiat, glumeam, râdeam iar publicul era în delir. Am avut cel mai mare succes cu piesa respectivă…

Am jucat cu junghi intercostal! Nu vreți să știți cum e, să te mişti, să joci și să icnești aproape la fiecare replică! Am jucat două spectacole în același timp: la Sala mică a Teatrului  Nottara „Copiii soarelui” de M Gorki la 10,30 la matineu. Iar la Sala Mare a Teatrului Nottara, la ora 10, tot la matineu, am jucat „Pădurea de Ostrovski!” S-au făcut toate calculele posibile și imposibile să pot ajunge și sus și jos la timp, fără să încurcăm intrările și ieșirile din scenă. Pe drum, mă așteptau cabinierele să-mi schimbe hainele din mers!

Pentru că a ieșit bine, s-a mai programat, încă odată, la fel. La una din scene, am plecat în fugă de la sala Studio la sala Mare cu cabinierele după mine care îmi schimbau din mers costumul. Ajung la sala Mare deschid ușa de la scenă iar regizorul de culise îmi face semn să stau liniștit, să nu mă grăbesc…a trecut scena mea! Nu mai știam unde trebuie să mă duc, ce scenă urmează, am intrat în panică! Poți să înnebunești! Credeți că e frumoasă meseria noastră? Da, este, dar te macină, te connsumă, trebuie să dai totul din tine, să te dăruiești până la uitare de sine! Nu merge cu jumătăți de măsură! Uneori, pentru realizarea unui rol trebuie să-ți schimbi și metabolismul, să slăbeşti, să te îngraşi în timp record. Probabil de asta beau actorii! Care beau! Care nu,  mai fac o depresie de toată frumusețea. Numai că Dumnezeu m-a ajutat și am trecut și peste asta! Dacă te prinde pe picior greșit depresia revine, cam la doi trei ani…f

O carieră bogată în roluri, totuşi nu mă pot abţine să nu te întreb, Ai vreun regret ?

• După 45 de ani de meserie am extrem de puține regrete! Nu ar trebui să am niciunul! Am venit în faţa publicului înaintea colegilor mei cu un un an înainte: „Peer Gynt” la studioul Cassandra în spectacolul de diplomă al lui Valeriu Paraschiv. Apoi, tot cu un rol principal, la Teatrul Nottara, în piesa „Familia Toth” eram în anul IV la IATC. După absolvire, am primit rolul principal în film, „Ion. Blestemul pământului. Blestemul iubirii”. Am jucat în 100 de filme din care, mai mult de un sfert le-am făcut cu americanii, francezii, polonezii și rușii!  Să mă laud cu rolurile principale în prima Soap Opera din România, „Piața rotundă”! S-a jucat cu un imens succes la radio aproape trei ani!?   Am prins un rol excepțional pe film, profesorul Nicolae Iorga când aveam 35 de ani, jumătatea vârstei personajului! 

Am avut și o bomboană pe colivă, Doamne ferește! O depresie de toată frumusețea. Combinată cu o porţie de gând negru, coşmar! Copleșit de multe probleme, de toate problemele pe care avem impresia că nu le mai putem duce și doream să se termine cu toate. M-am dus la balamuc trimis de Maxim Crișan un profesor renumit. „domnule profesor, mi-e rău, am probleme mari, nu mai pot dormi”, „ Domnule Teodosiu, vedeți punguța asta? Aici sunt cele mai tari medicamente indicate pentru depresie. Vi le dau gratis. Când le terminați, vă mai fac rost o doză. Pauză de efect. „N-o să vă ajute!” „Păi și eu ce fac, în cazul ăsta ? Răspunsul a fost scurt și cuprinzător: „Eliminați cauza”! Dumnezeu m-a ajutat! Am o familie extraordinară, o Luminiță Erga de zile mari, al cărei rol principal, de nevastă i-a ieșit de Oscar, două fete gemene, Irina și Catinca de 16 ani care sunt excepționale, iubirile lui tata și o Monica Teodosiu, fata mea cea mare, o minune de fată, medic stomatolog pe care am făcut-o pe vremea când eram student!? Nu mai um nici un regret! Pot să vă dau un sfat: bucurați-vă de tot ce aveți și de tot ce v-a dăruit Dumnezeu! Datorită lui suntem ce suntem și nu putem decât să-i mulțumim, să ne rugăm să ne ierte și să ne binecuvâteze!!! e inspirat si iti multumesc

Cam asta e în mare! A, şi am mai scris o carte care se bucură de mare succes, e la a patra ediție: „Un clovn pentru eternitate!” În rest, All the best! Doamne ajută să ieșim cu bine din pandemia asta oribilă și să ne putem relua spectacolele!