Am fost întotdeuna curioasă să ştiu cum arată laboratorul în care se făureşte un spectacol şi am decis să deschid o rubrică destinată regizorilor. Ei sunt coordonatorii spectacolului şi chiar dacă nu primesc la final lauri, sigur, sunt „beneficiarii” criticilor. Uneori îngăduitoare, incluzând în pledoarie scuza tinereţii neexperimentate, alteori severe, severe. Demersul meu a fost primit cu interes şi am primit răspunsuri cuprinzătoare, le dau cuvântul, fără prea multe alte comentarii, voi adăuga, la început o scurtă prezentare.
Astăzi vine la rampă, Andrei Măjeri a cărui activitatea teatrală numără montări interesante, voi cita doar câteva, dintr-o listă care se anunţă bogată pentru foarte tânărul regizor (s-a născut în 1990). Este absolvent şi doctorand al Facultății de Teatru și Televiziune din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. În ultimii ani a pus în scenă mai multe spectacole: Amplexus (după un text propriu), Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, Medea’s boys, devised theatre, Teatrul Apollo111 din Bucureşti, Meșterul Manole de Lucian Blaga, Teatrul Național din Cluj-Napoca, şi Dragă doamnă profesoară de Ludmila Razumovskaia, Teatrul Municipal din Baia Mare. A mai colindat cu spectacolele lui pe la Craiova şi Turda.
Se aprind luminile! Fără fundal sonor. La rampă : Andrei Măjeri, aveţi cuvântul!
-Cu lumină și fără muzică? De ce nu invers? Glumesc. Am pornit în carieră influențat de ceea ce deja se cheamă Școala de Teatru de la Cluj. Am terminat studiile de licență și masterul la Facultatea de Teatru și Televiziune Cluj, unde am avut șansa să îi am ca profesori și mentori pe Mihai Măniuțiu, Laura Pavel, Miriam Cuibus. Momentan, sunt doctorand al aceleași instituții. Tot ce am deprins acolo în anii de studii s-a constituit într-un solid fundament pentru ceea ce fac. Rigoarea, ludicul, curiozitatea mi-au fost întotdeaună cei mai de nădejde parteneri. Iar lectura e obiceiul cel mai sănătos pe care îl am, care m-a ajutat și când am avut succes și când eșecul era iminent.
La început de carieră este firească întrebarea mea, există modele, curente artistice, teme de urmat?
–O personalitate care mă inspiră – regizorul sloven Tomaz Pandur, de ani buni, deși nu mai e în viață. O altă personalitate care mă inspiră – Euripide. Textele sale sunt atât de vii după mai bine de 2000 de ani. Dar cel mai mult, muzica îmi provoacă intuiția și inspirația. Aș menționa aici pe rapsodul popular Domnica Trop. Un curent artistic – barocul. Poate că l-am părăsit în ultima vreme, navigând spre o zonă Pop Art, camp etc. Dar pasiunile adevărate nu se sting așa ușor. Teme pe care le urmăresc ar fi: personajul dezrădăcinat, relația copil-părinți, condiția artistului, maladiile societății actuale, muzicalitatea și vocea ca elemente de prim plan alte teatrului etc.
M-a surprins o declaraţie, aş dori, o explicaţie, cum se „leagă” această apetenţă de forma spectacolelor montate până acum: ”Am în mine o doză importantă de kitsch asumat sau, dacă vreți, un soi de flashiness, de flamboyance, specifice lumii disco. Am crescut cu kitsch-urile muzicale ale anilor ‘90, aveam în casă CD-uri cu Mike Oldfield sau Kelly Family, Cînd eram mic nu ascultam muzică clasică. Pe mormanul ăsta de sonorități îmi chem eu sensibilitatea și îmi construiesc emoțiile artistice”.
Las Meninas – foto Biro Istvan
-Consider că am o bună pregătire muzicală. Am lucrat la început preponderent cu ilustrație muzicală, iar mai apoi cu sound designer și/sau corepetitor muzical ( Adrian Piciorea și Katalin Incze). Nu mi-e frică de ceea ce unii consideră low art, ador să cotrobăi în zone mai puțin explorate, să merg pe drumuri (muzicale, vizuale, actoricești) considerate vetuste și să le amestec cu cele prizate acum. Pentru mine, a fi nou înseamnă a cunoaște foarte bine ce a fost înainte, a lucra comparativ, a mixa, cu mare grijă la ritm și echilibru. Mi-ar plăcea mult să fac un spectacol cu muzica anilor 90.
Inspiraţia vine şi din familie?
-Da, de foarte multe ori, de la părinții mei. Dar și bunicii care din păcate nu mai sunt în viață, dar pe care îi simt aproape în continuare. Familia e magma care alimentează vulcanul.
Aşadar, deschizător de drumuri…
–Sunt primul din familia mea care activează într-un domeniu artistic. Mă bucur de susținerea lor necondiționată. Deși am terminat un liceu cu profil matematică-informatică și m-am pregătit pentru arhitectură, am decis să devin regizor de teatru. Încă lucrez la asta. Sper să îmi iasă cândva.
Foarte tânărul meu interlocutor are un crez artistic care sună cam aşa: MOMEȘTE-ȚI INTUIȚIA!
-Sunt un călător prin diverse genuri. Uneori mai fac popasuri, dar nu de lungă durată. Nu mi-e frică de eșec, caut. Sunt curios din fire. Îmi e frică de stil, pentru că îl consider o moarte artistică. De aceea, fug spre zone noi cu fiecare proiect.
Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois – foto Bogdan Botaș
Îl intereseză pe Andrei Măjeri percepţia de care se bucură în breaslă? Îi pasă de „gura lumii” artistice ?
–Puțin spre deloc. În breaslă sunt perceput ca având un exces de franchețe, lucru de care nu-mi doresc să scap. Într-o lume a unei genialități perpetue, e bine să mai existe și sinceritate, cu riscul de a fi percepută ca duritate. Nu îmi este frică să destabilizez prin arta pe care o practic sau cuvintele pe care mi le asum în scris sau pe viu.
Regizorul şi actorii „materia” lui de lucru, n-aş spune de modelat…
-Actorii sunt o oglindă a fantasmelor mele, întrupare a celor mai frumoase vise, întâlniri umane importante. Ei sunt partenerii cei mai de încredere, sublimează fantoșele în carne vie. Încerc să le arăt iubirea mea, prin maximum de profesionalism, atenție și confort la lucru. Uneori cer mult, dar năzuiesc că și dau, la rândul meu. Nu întotdeauna ne găsim, dar cel puțin căutăm „ceva” unii în ceilalți. Iar căutarea sinceră e o stare de bine. Cea mai puternică în arta teatrului.
Şi viaţa de dincolo de scenă ? Andrei Măjeri este un bărbat tânăr, atrăgător are un aer de vedetă…
-Acasă, sunt foarte conectat la teatru. Asta când nu sunt cu orele în vreo sală de repetiții, sau, ca spectator la vreun show nou. Între notițe, filme, cărți, desene, și multe multe flori, acolo îmi încep visele, care prind contur mai apoi în repetiții.
Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase, încerc să mă împotrivesc clișeelor unei vieți tumultoase pe care se zice că ar avea-o făcătorii de teatru. Fiind în zodia gemeni, oscilez între perioade cuminți și altele… mai puțin liniștite, dar cele dintâi fiind clar majoritare.
Metoda de lucru?
-Metoda mea de lucru se schimbă de la un spectacol la altul. Așadar n-am una fixă. Practic un teatru ironic, care pune în dialog extremele, minimalismul cu barocul, dicteul automat cu dezvoltarea personajelor, filonul tragic cu fenomenul comicului etc. Demontez, nu montez texte. Și încerc să o fac cu cei mai buni actori, scenografi, muzicieni etc. Mă interesează structurile îndrăznețe, zonele liminare, nu gândesc că unele genuri sunt mari și altele mici. Cred că sunt realmente interesat de o tehnică a colajului prin construcțiile mele. Mizez pe inteligența spectatorului, dar mai ales pe nevoia sa de a fi tulburat. Nu sunt interesat de cel care caută doar relaxarea la teatru, deși spectacolele mele nu o exclud. Cred totuși că optimismul este element de prim plan în spectacolele pe care le concep.
De ce este atras regizorul Andrei Măjeri când selectează o piesă, compune un colaj, iniţiază un demers teatral ?
-Propun unele spectacole pentru că mă interesează seva lor, temele subtile pe care le conțin, pentru că le simt hiper-actuale și imperativ necesare în momentul respectiv, atât pentru mine, cât și pentru vibrația societății în acel moment. De regulă, am ochi, am nas, le nimeresc. Dar munca abia acolo începe. După ce am aruncat zarurile. Teatrul nu trebuie să dea răspunsuri spectatorilor și nici nu trebuie să îi mulţumească pe toți. El poate provoca unele răsturnări, acolo, în adâncimile ființei.
Momentan lucrez la spectacolul RICHARD III: Royal Slang după W. Shakespeare, producție a Apollo111. E primul show în care mixez actoria cu rap-ul, și o fac cu 4 extraordinari actori ( Andreea Grămoșteanu, Ada Galeș, Cezar Grumăzescu și Ștefan Iancu) și un raper de top: AFO. Sperăm ca nebunia noastră muncită înainte de pandemie și finalizată acum să bucure cât mai multă lume.
