BCE respinge planul Ungariei privind acordarea directă de credite ipotecare de către Banca Naţională

bulgaria

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat că se opune ideii ca Banca Naţională a Ungariei (NBH) să acorde direct credite ipotecare persoanelor fizice pentru construirea de case eficiente din punct de vedere energetic, transmite Bloomberg.

Într-un aviz juridic privind planificatele modificări ale legislaţiei NBH, BCE a apreciat că acest tip de creditare directă ar putea încălca reglementările UE privind finanţarea monetară şi expune Banca Naţională a Ungariei la „riscuri financiare substanţiale”.

Autorităţile ungare sunt încurajate puternic să nu aloce NBH sarcina de a furniza împrumuturi pentru eficienţă energetică direct consumatorilor„, informează BCE pe site-ul instituţiei.

Anul trecut, guvernatorul NBH, Gyorgy Matolcsy, a prezentat o propunere care implică un rol mai extins al instituţiei în extinderea finanţării verzi.

Deşi nu este de acord cu creditarea ipotecară directă, BCE a sprijinit planul NBH de a adăuga sprijinul pentru sustenabilitatea mediului ca un obiectiv secundar, dincolo de cel primar al stabilităţii preţurilor.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *