Caută
Close this search box.

SUA şi NATO văd o prezenţă semnificativă a trupelor ruse la graniţa cu Ucraina

nato

Prezenţa trupelor ruseşti la graniţa cu Ucraina rămâne semnificativă, conform evaluărilor SUA şi ale NATO, a declarat joi secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg.

”Am remarcat o anumită reducere a numărului trupelor ruse, dar sunt în continuare zeci de mii. Şi mai observăm că Rusia a menţinut multe arme, echipament pre-poziţionat, şi de asemenea impune restricţii în Marea Neagră, inclusiv restricţii de acces către Marea Azov prin Strâmtoarea Kerci”, a precizat Stoltenberg, citat de agenţia DPA, declaraţie dată în marja reuniunii miniştrilor europeni ai apărării.

Potrivit secretarului general al NATO, citat de Agerpres, ”există o prezenţă rusă semnificativă şi acum sunt mult mai multe trupe în Ucraina şi în jurul ei decât înainte de recenta creştere” a efectivelor şi echipamentelor militare ruseşti la graniţa cu această ţară, unde separatiştii proruşi controlează provinciile estice Doneţk şi Lugansk.

”Prin urmare, NATO trebuie să rămână vigilentă şi să monitorizeze îndeaproape evoluţiile”, a subliniat Stoltenberg.

Aflat în vizită în Ucraina, secretarul american de stat Antony Blinken a spus la rândul său că unele trupe ruseşti s-au retras din zonele frontaliere unde fuseseră dislocate, dar efective semnificative sunt în continuare staţionate acolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri