Caragiale a rămas în mentalul poporului român ca un geniu al comediei. Un maestru incontestabil al artei râsului. Ion Luca Caragiale cu cacofonia unanim acceptată ca un blazon de onoare, acordat unui autor de succes, obţinut întotdeauna indifferent de condiţii.
Mi-am pus întrebarea, după ce am participat la premiera “După D’ale” adaptare semnată de Cornel Scripcaru la Teatrul Bulandra, dacă lucrurile s-au petrecut la fel şi în epocă. Şi am răsfoit presa vremii … “D’ale carnavalului” reprezentată la 8 aprilie 1885 a fost un insucces, din cauza fluierăturilor puse la cale de cronicarul dramatic D.D. Racoviţă Sfinx, redactor la România liberă. Dar şi reprezentanţii altor publicaţii, au fost aproape unanimi în negație, motivul fiind pretinsa imoralitate prin aducerea pe scenă a drojdiei mahalalei. În același an 1885, când ”D-ale Carnavalului” a fost fluierată, Maiorescu a scris și publicat în Convorbiri literare studiul Comediile domnului Caragiale cu referiri la relația etic-estetic:„Există aceste tipuri în lumea noastră? sunt adevărate aceste situații? Dacă sunt, atun ci de la autorul dramatic trebuie să cerem numai să ni le prezinte în mod artistic, iar valoarea lor morală este afară din chestie.”„Fără să fi reușit o curmare a șirului de adversități față de opera lui Caragiale, acest studiu, ca și cel din 1890 al lui Gherea (prima exegeză analitică a dramaturgiei lui Caragiale de până la ”Năpasta”), au contribuit la consolidarea prestigiului scriitorului în viața literară” .
Ne aflăm în anul de graţie 2021, trăim de mai bine de un an şi jumătate în condiţii deosebite, orbiţi de frică, ascunşi sub măşti, chinuiţi de incertitudini. Păşim spre o altă viaţă care se vrea o continuare a celei dinainte de izbucnirea pandemiei sau, încercăm să clădim alta nouă ? Sunt întrebări la ordinea zilei, răspunsurile se înghesuie să ofere 24 h din 24 ”echidistanta” noastră mass-media. Suntem mai înţelepţi şi mai maturi în a accepta ideea că hazardul joacă rolul destinului şi finalul vine mai repede decât ştiam? „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată” scria, la 1884 Mihai Eminescu în oda lui în metru antic înrudită prin prozodie cu poezia clasică a lui Horaţiu şi prin ideatică şi cu marile texte din cultura universală.
Back în acest prezent în care arta spectacolului a fost în carantină multe luni de zile. Şi-a revenit, parţial, programul de relaxare a început şi arta păşeşte, din nou, sub lumina reflectoarelor. Spectacolul ”După D’ale” vine să ne propună o versiune adaptată după capodopera lui I.L.Caragiale, ”D’ale carnavalului”. Cornel Scripcaru care semnează regia şi ilustraţia muzicală doreşte să facă „un spectacol serios, presărat cu umor” care să-l apropie pe Caragiale de generaţia tânără. Cum procedează Cornel Scripcaru care este de profesie actor ? Programul de sală ne oferă explicaţia. „Porneşte de la textul lui Caragiele şi actualizează totul: limbaj, evenimente, acţiune ca să evidenţieze aceeaşi ipocrizie şi aceleaşi tare ale societăţii româneşti, moderne.” Cum şi în ce fel reuşeşte Cornel Scripcaru să pună în scenă acest spectacol? O luăm pe rând. Costumele şi decorul semnate de Nina Brumuşilă sunt în ton cu moda actuală. Frizerul Nae Girimea este hair stylist de succes, câştigă cupe la concursuri de gen, dansează pe ritm de fado, e un macho urmărit de „ a ta adorantă” Miţa Baston o damă bine cu mobil şi geantă diplomat, în ton cu concubinul Crăcănel un fraier cu bani. Iordache şi Didina sunt îmbracaţi după ultimul fashion, trăiesc şi visează în ritmul valsului lui Sostakovici, sunt doi tipi cool care nu se amestecă cu nişte trendy flendy ca Pampon, băiat de cartier costumat în trening, veşnic „pe fază” să rezolve cu puterea pumnului, pardon a bâtei, conflicte reale sau născute din imaginaţia lui aburită. Apără onoarea lui de familist? Nici vorbă de aşa ceva. Familia tradiţională nu există ( a avut, încă o intuiţie genială, Ion Luca Caragile?) Relaţiile lor se bazează pe… nu ştiu cum să numesc sentimentele care îi leagă pe Miţa, Crăcănel, Pampon, Didina, Iordache, Nae Girimea.
Constantin Dogioiu-Pampon, Manuela Ciucur-Miţa Baston, Adrian Ciobanu -Crăcănel , Alin State-Iordache, Ioana Anastasia Anton-Didina, Alex Călin-Nae Girimea
Manuela Ciucur este Miţa Baston. Foarte bună în rolul care, a fost şi pentru ea o mare şi reală provocare! După o carieră de două decenii şi mai bine pe aceiaşi scenă pe care s-au urcat şi au obţinut ropote de aplauze o serie de actriţe celebre, jucând-o pe Miţa Baston, Manuela Ciucur propune propria ei variantă de interpretare! Din lojă au urmărit spectacolul actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, interpreţi de neuitat ai textelor lui Caragiale… Manuela Ciucur o siluetă frumoasă, încalţată cu „o botină din cea mai fină”, trăieşte la intensitate maximă rolul. E o plăcere să-i urmăreşti frământările, schimbările de „mood”, trecerea bruscă de la dramă profundă, la melodramă şi, apoi, la comedie. Se mişcă cu agilitate, e sexy şi pătimaşă, „nebună de amor” cu „stecluţa de vitriol” ascunsă în căuşul palmelor transpirate. A „făurit” o Miţa Baston care va rămâne punct de referinţă.
Spectacolul ”După D’ale” este gândit în ritmul în care tinerii şi foarte tinerii spectatori trăiesc zi de zi. Multe, uneori parcă nesfârşite tăceri, lipsa de comunicare verbală înlocuită cu body language şi muzica devenită „ personaj, fiind multă acţiune în afara textului”. Un amestec de stiluri caracteristic perioadei de tranziţie, adolescenţi care încă nu au maturitatea adulţilor dar intră în concurenţă cu ei, le imită obiceiurile, dependenţi de lumea haotică a internetului cu amestecul de stiluri, muzica în schimbare, revenirea la ritmurile bunicilor. Iordache tace mult şi face puţin, idem Crăcănel, şi Didina. Activi şi agresivi sunt Mița Baston şi Pampon.
Adrian Ciobanu Crăcănel, Constantin Dogioiu Pampon, Ioana Anastasia Anton Didina, Alin State Iordache iar Alex Călin Nae Girimea. Cinci actori care se achită conştiincioşi de partitura încredinţată. In economia spectacolului, fiecare are un moment numai al lui, bine gândit, bine realizat . Alex Călin face un splendid mini show pe muzică portugheză, Constantin Dogioiu „îşi decupează” personajul însoţindu-l de fidela bâtă, Alin State aduce ceva din misterul personajelor din filmele fără sonor, baletează cu abilitate, e mut cu sensibilitate. Ioana Anastasia Anton e o Didină modernă sută în sută, atentă să rezoneze cu partenerii fără să falseze. Adrian Ciobanu a gândit un personaj liniar şi indecis, terorizat de violenţa fizică, dornic să păstreze aparenţele. Are o prezenţă bună în momentul „tunsului” pe care îl potenţează, alături de dom Nae şi Iordache la maximum.
”După D’ale” un spectacol care poate fi intepretat şi ca o atenţionare legată de efectul internetului, nu asupra crăiţelor ci asupra oamenilor…. Suntem victime sau beneficiari ai tehnologiei de ultimă generaţie care schimbă, schimbă totul, cu o viteză uluitoare? Arta teatrului ne ajută să ne punem întrebări, uneori să primim răspunsuri. Îndemnul meu ca spectator şi cronicar este: Veniţi la teatru şi mai vorbim… pe internet.
