Rusia va reacţiona la tentativele altor ţări de a rupe ”echilibrul strategic”, a susţinut luni preşedintele rus Vladimir Putin, referindu-se la sistemul global de apărare antirachetă care este desfăşurat de Statele Unite şi aliaţii lor, transmite Reuters.
Moscova este îngrijorată că o apărare antirachetă eficace le va permite adversarilor săi occidentali să abandoneze doctrina garanţiilor reciproce privind apărarea, care timp de decenii a împiedicat superputerile nucleare să se atace una pe cealaltă.
”Noi ştim foarte bine că unii dintre omologii noştri străini nu se vor opri din încercarea de a rupe acest echilibru, inclusiv prin intermediul desfăşurării de elemente ale apărării antirachetă globale în apropierea imediată a frontierelor noastre”, a declarat Putin în timpul unei întâlniri cu conducerea armatei şi cu reprezentanţi ai industriei de apărare.
”Nu putem ignora aceste ameninţări la adresa securităţii Rusiei şi vom reacţiona la ele în mod corespunzător”, a spus şeful statului rus.
De asemenea, el a afirmat că participarea navei americane Mount Whitney la exerciţii NATO în Marea Neagră este parte din tendinţa intensificării activităţii militare occidentale în apropierea graniţelor Rusiei.