Vladimir Putin a marcat sărbătoarea Zilei Unității Naționale în Rusia cu o excursie în Crimeea, declarând că regiunea va fi întotdeauna o parte a Rusiei, notează Euronews.
Aflat în Sevastopol, orașul care este portul de origine al flotei Rusiei de la Marea Neagră și care este de asemenea cel mai mare oraș al Republicii Autonome Crimeea, aflată în componența Ucrainei, dar anexată de Federația Rusă în 2014, Vladimir Putin a spus că „dorința de a-și apăra și ocroti patria este în caracterul poporului rus”.
„Țara noastră și-a recăpătat unitatea istorică. Această legătură vie și indestructibilă poate fi resimțită în mod deosebit, desigur, aici, la Sevastopol, în Crimeea”, a transmis Putin, subliniind în același timp că cetățenii din Crimeea „sunt cu Rusia pentru totdeauna acum, deoarece aceasta este voința suverană, liberă a poporului, a întregului nostru popor”.
Vladimir Putin a participat la ceremonia de depunere de flori la complexul memorial dedicat sfârșitului războiului civil în Rusia de la începutul secolului XX. Monumentul a fost inaugurat în luna aprilie și este amplasat pe coasta Golfului Carantinei, cu vedere spre Catedrala Sfântul Vladimir din Kiev, transmite presa rusă.
Ziua Unității Naționale marchează expulzarea în 1612 a forțelor polono-lituaniene care au ocupat Moscova. Sărbătoarea a fost începută în 2005, înlocuind comemorarea din epoca sovietică de la acea dată a Revoluției bolșevice.
Ziua a devenit, de asemenea, o ocazie pentru marșurile anti-imigranți ale naționaliștilor, dar autoritățile de la Moscova au interzis ca evenimentul să aibă loc în capitala rusă în acest an.
De altfel, la Moscova, aproximativ 20 de persoane au fost reținute, în timp ce încercau să se adune într-o stație de metrou din Moscova, pentru o demonstrație naționalistă.