În timpul celei de-a 89 ediţii a premiilor Oscar, Anousheh Ansari l-a reprezentat pe regizorul Asghar Farhadi, care a primit trofeul pentru Cel mai Bun Film Străin, şi a acceptat statueta de aur în numele lui, însă montajul video cu momentul a fost drastic modificat de un post de televiziune din Iran, scrie The Independent.
Regizorul Asghar Farhadi a refuzat să vină la ceremonia de decernare a premiilor Oscar, după ordinul anti-imigraţie al lui Donald Trump, însă a trimis o scrisoare de mulţumire după ce a aflat că a câştigat.
Vestea a fost bine văzută în Iran – una dintre cele şapte ţări vizate de ordinul controversat dat de Trump – însă modul în care a fost difuzată ştirea pe un post de televiziune este transformat radical.
Cele care au înmânat trofeul a fost Charlize Theron şi Shirley MacLaine, Theron purtând o ţinută decoltată, lăsând la vedere un bust generos.
Postul de televiziune Iranian Labor News Agency (ILNA) a decis să modifice în PhotoShop haine deasupra siluetei actriţei. I-au acoperit, cu ajutorul programului de editare, mâinile, gâtul şi pieptul.
Când Ansari a acceptat statueta, în cadru apărea şi Charlize, dar de data aceasta producătorii au decis să blureze complet, potrivit Mediafax, lăsând la vedere doar chipul actriţei.