Statele Unite au anunţat vineri închiderea graniţelor pentru persoanele care sosesc din opt ţări din Africa australă, măsură luată ca urmare a apariţiei variantei Omicron a COVID-19, relatează AFP.
Persoanele care vin din Africa de Sud, Botswana, Zimbabwe, Namibia, Lesotho, Eswatini, Mozambic şi Malawi nu vor fi autorizate să intre pe teritoriul SUA, a declarat un înalt oficial american. Numai cetăţenii americani şi rezidenţii permanenţi ai Statelor Unite vor fi autorizaţi să intre în ţară, a precizat el.
Această decizie, luată în urma unor măsuri similare anunţate în special de ţările europene, survine într-un moment în care preşedintele american Joe Biden tocmai a redeschis graniţele pentru persoanele din întreaga lume, la începutul lunii noiembrie, cu condiţia ca acestea să fie vaccinate împotriva Covid, măsură luată după 20 de luni de restricţii.
”Această măsură a fost introdusă în numele principiului precauţiei, ca urmare a noii variante de COVID-19 care circulă în Africa australă”, a explicat oficialul american jurnaliştilor.
Canada a interzis, de asemenea, intrarea persoanelor care vin din şapte ţări din Africa australă, unde a fost detectată noua variantă de Covid.
”Trebuie să acţionăm rapid pentru a-i proteja pe canadieni”, a explicat, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Jean-Yves Duclos, precizând că ţările în cauză sunt Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud şi Zimbabwe.