Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, într-un interviu acordat Realitatea Plus TV, că nu are nici un regret personal după locuinţa statului şi că şi-a cumpărat un apartament foarte frumos, astfel că nu stă în mila statului român.
RA-APPS a fost cea mai decentă instituţie, a lucrat cu legea, a spus el, despre decizia de eliberare a vilei de protocol. ”Ce-mi dă statul am să-i dau şi eu”, a afirmat Băsescu.
„Este o situaţie normală, n-aş intra în detalii. Cert este că astăzi i-am chemat să facă inventarul, pentru că acolo este un inventar de predat. Se termină azi”, a spus fostul preşedinte, arătând că cealaltă locuinţă este gata să primească mobilier, consemnează News.ro.
Întrebat despre faptul că RA-APPS insistă să se mute din vilă, Traian Băsescu a spus că nu insistă:
”RA-APPS a fost cea mai decentă instituţie, a lucrat cu legea, n-a lucrat cu somaţii, n-a lucrat cu notificări, deci a fost cea mai decentă instituţie dintre toate instituţiile statului”.
Traian Băsescu a comentat situaţia în care se găseşte.
”Ştiţi ceva, un stat care-şi batjocoreşte foştii preşedinţi n-are decât să fie tratat de foştii preşedinţi cum îi tratează el. Aşa că ce-mi dă statul am să-i dau şi eu, n-am obligaţia să-i dau altceva”, a afirmat Traian Băsescu.
Despre noul apartament, fostul preşedinte a afirmat că este foarte bine.
”Credeţi-mă că nu am nici un regret personal după locuinţa statului, mi-am cumpărat un apartament foarte frumos, aşa că nu stau în mila statului român. Maria e oricum mulţumită, atât timp cât suntem împreună”, a mai spus el.
Despre actuala situaţie politică, Băsescu a comentat:
”Mă întreb cât de proşti putem fi să avem 16 miliarde de euro necheltuiţi, din exerciţiul bugetar 2014 – 2020, pe care îi pierdem anul viitor, şi în acelaşi timp să împrumutăm bani”.
”Cît de incompetenţi şi proşti putem fi, noi, ca stat?”, a mai spus fostul preşedinte.
Întrebat dacă se impune o majorare a pensiilor, Traian Băsescu a afirmat că oricine în momentul de faţă are nevoie de bani, în special cei cu venituri mici.
”Categoric ceva trebuia făcut, dar trebuiau gândite alte surse. Dacă ar fi utilizat cei 16 miliarde de euro pe care îi au la dispoziţie din 2014, când ţipa Ponta că sunt prea puţini cei 42 de miliarde, iată că am ajuns în ultimul an de utilizare a banilor şi avem 16 miliarde necheltuiţi.
Câte locuri de muncă şi contribuţii la bugetul de stat, dacă aceşti bani ar fi fost utilizaţi”, a mai spus el.