Caută
Close this search box.

Olaf Scholz şi-a depus cererea de paşaport la sediu, pentru că serviciul nu există online

olaf scholz

Pentru că în Germania acest serviciu nu este disponibil online, cancelarul Olaf Scholz a fost nevoit să se deplaseze joi personal pentru a depune cererea de înnoire a paşaportului şi cărţii de identitate, a relatat el cu regret cu prilejul unei conferinţe pe tema digitalizării, notează AFP.

‘Am solicitat astăzi off-line o nouă carte de identitate şi un paşaport’, a spus cancelarul.

‘A trebuit să mă deplasez (în persoană), nu puteam să o fac altfel’, a adăugat Scholz, afirmând că doreşte ca, în viitor, asemenea demersuri administrative să fie disponibile şi online, potrivit Agerpres.

Germania, mastodont economic european în industriile de vârf, este însă în mod regulat criticată pentru întârzierea sa în domeniul informatizării, cauzată de investiţiile insuficiente în ultimii ani.

Autorităţile au promis să accelereze informatizarea Germaniei, iar în acordul de coaliţie semnat în decembrie, cele trei partide guvernamentale (social-democraţii, Verzii şi liberalii) s-au angajat să realizeze ‘un progres major’ în materie de informatizare mai ales a administraţiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri