László Tőkés i-a cerut premierului ungar Viktor Orbán să susţină aspiraţiile de autonomie ale Ţinutului Secuiesc, în prezentarea pe care a susţinut-o în cadrul celei de-a 31-a ediţii a Universităţii de Vară de la Tuşnad („Tusványos”), relatează MTI.
“Dorim să îl rugăm pe domnul prim-ministru să susţină eforturile de autonomie ale Ţinutului Secuiesc într-un mod mai eficient ca până acum, ştiind că integrarea fără drepturi comunitare şi fără autonomie este un teren propice pentru asimilare”, a declarat fostul episcop reformat, citat de Ziare.com.
László Tőkés a amintit că incriminarea instituţiei autonomiei este o caracteristică a vieţii politice româneşti încă de la începutul anilor ’90.
Politicianul maghiar l-a citat pe fostul preşedintele Ion Iliescu, dintr-un fost document secret făcut public, care în 1995 i-a spus secretarului de stat adjunct american Richard Holbrooke că aprobarea cererii de autonomie ar “duce la bantustanizarea României”, conform MTI.
Potrivit lui Tőkés, această viziune s-a reflectat şi în declaraţia preşedintelui român Klaus Iohannis, care a avut loc în urmă cu doi ani, atunci când acesta şi-a acuzat oponenţii social-democraţi că “vor să asigure o autonomie largă pentru Ţinutul Secuiesc” şi că “vor să dea Transilvania ungurilor”, mai exact, lui Viktor Orbán.