Iată de ce justițiile din Italia, Grecia ș.a. nu dau 2 lei pe ”justiția” română și nu extrădează pe nimeni. Marele campion Rudel Obreja, în stare gravă după încălcarea drepturilor sale fundamentale

Pe 6 august, Rudel Obreja, unul din cei mai valoroși pugiliști și sportivi olimpici din istoria României, multiplu campion și medaliat național și internațional, a împlinit 53 de ani. Aniversarea nu-l găseşte deloc într-un moment fericit al vieţii sale. Eliberat din închisoare din cauza stadiului avansat al cancerului de care suferă, după ce angajații penitenciarelor și-au bătut efectiv joc de sănătatea, viața și drepturile lui fundamentale, ca om, fostul boxer îşi petrece acum cea mai mare parte a timpului în spital.

Antonia Obreja, soţia lui Rudel Obreja, a dat, în direct la România TV, detalii de ultimă oră despre fostul boxer.

„Înainte de toate, este foarte bine că nu se mai află sub paza gardienilor, aşa are parte de un act medical complet. A început chimioterapia, există reacţii adverse puternice, vărsături, căderea părului. Va continua pe o perioadă lungă de-acum încolo.

Eram stresată pentru că situația lui medicală era delicată şi încă este şi avea nevoie de toată îngrijrea pe care nu o putea avea sub pază. Plus deplasările trebuiau aprobate. Sunt alături de el zilnic, stau cu el, soțul meu este între spitale şi casă, este la spital în cea mai mare parte a timpului.

Acum s-a externat după o intervenție chirurgicală, viața lui curge între spitale şi medici„, a spus soţia lui Rudel Obreja în direct la România TV.

Reamintim că, pe 22 iulie, judecătorii au decis întreruperea executării pedepsei pentru Rudel Obreja în dosarul Gala Bute pe o perioadă de trei luni. Fostul pugilist suferă de cancer în fază terminală şi a cerut să îi se permită să se trateze.

Dispune întreruperea executării pedepsei închisorii în cuantum de 5 ani, aplicată petentului Obreja Rudel, pentru o perioadă de 3 luni. Pe durata întreruperii executării pedepsei, petentul Obreja Rudel trebuie să respecte următoarele obligații:

  • să nu depășească limita teritorială a României decât în condițiile stabilite de instanță;
  • să ia legătura, în termen de 24 de ore, de la punerea în libertate, cu Inspectoratul General al Poliției București pentru a fi luat în evidență și a stabili mijlocul de comunicare permanentă cu organul de supraveghere, precum și să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat
  • să nu își schimbe locuința
  • să se prezinte, de îndată, după punerea în libertate, la unitatea sanitară la care urmează să facă tratamentul”, a decis instanţa.

Tratat cu NoSpa pentru scolioză în penitenciar

Problemele pentru Rudel Obreja ar fi apărut la două săptămâni de la încarcerare, spune soţia fostului pugilist.

„S-a plâns că are nişte dureri. După ce a fost tratat cu indiferenţă mult timp, a fost trimis în Penitenciarul Jilava fără să i se facă nimic după carantina din Rahova. După mutare, s-a plâns în continuare de dureri abdominale care radiau în spate. La un moment dat a fost trimis la Spital Penitenciar Rahova unde este tratat de scolioză.

După multe insistente, este trimis la Spitalul Bagdasar Arsenie, dar acolo i se spune că nu au secţie de gastro. L-au trimis … i-au făcut o ecografie abdominală şi şoc, are abdomen normal conformat. Îl retrimite în penitenciar Jilava. Din nou acuză dureri, a fost din nou dus … abia pe 22 iunie a fost trimis la Spitalul Floreasca, unde in urma unei ecografii abdominale în UPU se hotărăşte internarea pentru că acolo apare ceva.

După CT la patru zile distanta se confirmă acest diagnostic îngrozitor: CANCER. Deci oamenii îl tratau în penitenciar cu NoSpa pentru scolioză şi omul avea cancer”, a declarat soţia lui Rudel Obreja la România TV.

Frumos, nu-i așa? Și ne mai ”mirăm”, ca niște mimoze, că sistemele judiciare reale și de mare tradiție din state de drept precum Italia, Grecia, mai nou Marea Britanie dar și altele, nu aprobă extrădarea unor condamnați definitiv din România, precum Sorin Oprescu, Alina Bica, Dragoș Săvulescu, Puiu Popoviciu, Alexander Adamescu și mulți alții!

Sigur, avem o mare, uriașă, infinită victorie: un stat de maximă și galactică importanță al Planetei, e vorba de Bulgaria, a extrădat-o pe Elena Udrea, după lungi, foarte lungi ”zbateri” și ”chinuri” ale judecătorilor de acolo. Fooooormidabil”! Ce victorie istorică!!

Doar după intervenția tranșantă a Consiliului Mondial al Boxului (WBC), cea mai importantă și respectată organizație a boxului planetar, a fost aprobată întreruperea pedepsei și eliberarea  lui Rudel Obreja, bolnav de cancer. WBC DESPRE CONDAMNARE!

Consiliul Mondial al Boxului (WBC) a cerut, într-o scrisoare deschisă publicată pe site-ul său (caz fără precedent în istoria WBC), eliberarea fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obrejacondamnat la cinci ani de închisoare în dosarul ”Gala Bute”.

WBC solicită eliberarea lui Obreja, ”în concordanţă cu dreptul său la viaţă”, organizaţia arătându-se ”foarte preocupată” de recentele relatări conform cărora Obreja ”rămâne închis şi nu are acces la tratament medical adecvat, după ce a fost diagnosticat recent cu cancer pancreatic avansat”.

WBC susţine că ”există puternice indicaţii că Obreja ar fi fost condamnat pe nedrept în dosarul Gala Bute”.

De asemenea, WBC susţine că ”există puternice indicaţii că Obreja ar fi fost condamnat pe nedrept în dosarul Gala Bute”.

Potrivit familiei sale, Obreja se plângea de dureri abdominale de trei luni, iar în cele din urmă a fost transportat la spital şi a fost diagnosticat cu cancer avansat, ”un diagnostic tardiv din cauza indiferenţei medicilor din penitenciare şi din cauza răspunsului tardiv din sistemul penitenciarelor. Drepturile domnului Obreja au fost grav violate. Codurile internaţionale interzic tortura şi tratamentul inuman al indivizilor încarceraţi. Pe scurt, WBC consideră că dreptul la viaţă al domnului Obreja a fost profanat”.

World Boxing Council ”pune drepturile omului deasupra oricăror considerente şi, în consecinţă, domnul Obreja ar trebuie eliberat imediat pentru a putea primi tratamentul medical adecvat şi susţinerea familiei”.

Rudel Obreja, ”un prieten apropiat WBC”, are o istorie îndelungată în lupta cu corupţia din box, se mai arată în comunicat. Obreja a denunţat, din postura de ofiţer tehnic-şef pentru boxul amator, corupţia din cadrul federaţiei internaţionale (AIBA) la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, iar ”acţiunile sale curajoase şi etice au dus la suspendarea şi excluderea sa din AIBA”.

WBC comentează astfel implicarea lui Obreja în Gala Bute: ”În 2011, domnul Obreja a organizat Gala Bute, în care Lucian Bute a luptat cu Jean-Paul Mendy. Forţele politice complexe din România implicate în gală au dus la dispute, care au condus la arestarea nejustificată şi la condamnarea nedreaptă a lui Rudel.

A primit o sentinţă de cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală. După toate aparenţele şi pe baza mai multor rapoarte credibile, tribunalul care l-a condamnat pe Obreja a fost constituit ilegal, un fapt recunoscut de Curtea Constituţională a României”.

Organizaţia anunţă că va demara imediat o strângere publică de fonduri, cu ajutorul familiei lui Obreja, pentru a susţine cheltuielile medicale.

Ce este și ce prezintă WBC pe plan mondial. Poate nu știați

Nu lungim vorba. Există patru organizații mondiale recunoscute ale boxului profesionist: WBC, WBA, WBO și IBF. Iată ce spune Wikipedia (nu noi) despre WBC, în septembrie 2020:

”WBC. Many boxers regard the World Boxing Council as the most prestigious heavyweight belt in the sport. The WBC came into existence one year after the WBA in 1963.”

Adică:

”WBC. Numeroși boxeri consideră Consiliul Mondial al Boxului (WBC) drept cea mai prestigioasă centură de greutate grea din acest sport. WBC a luat ființă la un an după WBA în 1963.”

Nu are rost să mai comentăm. Poate vor comenta, apropo de WBC sau de Rudel Obreja, în general, diverși papagali cu pene mari și colorate, de care avem destui în România. Sau mai rău, niște pitpalaci ori pițifelnici de tot felul. Nu le răspundem nimic. Le vom scrie, doar aici, câteva cuvinte: ”Măi puțulici. Vedeți că s-a dat drumul la resetarea alimentară, pe bune, iar acum se caută și se colectează, pe bani serioși, lapte de gândaci de bucătărie. Voi n-aveți ceva de stors și de dat? Că vă umpleți de bani, fără glumă!”

Poziția de atunci a Ministerului Justiției în cazul lui Rudel Obreja

Rudel Obreja a fost încarcerat la începutul lunii aprilie, după ce Instanţa supremă a confirmat condamnarea de 5 ani închisoare primită în dosarul ”Gala Bute”.

Ministerul Justiţiei a transmis, joi, că Rudel Oreja, care solicită să fie eliberat din închisoare pe motiv că are cancer, a beneficiat de asistenţă medicală în penitenciar şi a fost internat într-un spital public, însă precizează că fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box nu a depus acte care să ateste că ar fi suferit de o boală în perioada când s-a aflat în libertate, iar depistarea unei boli în penitenciar nu înseamnă că acel deţinut s-a îmbolnăvit în timpul încarcerării.

Pe 7 iulie, Rudel Obreja a depus la Tribunalul Ilfov o cerere în care solicita judecătorilor să fie eliberat din penitenciar, pentru a se putea trata de cancer într-un spital civil din ţară sau străinătate.

La mulți ani, Rudel Obreja, alături de familie și copii, cu sănătate, armonie și dreptate socială! Cât s-o mai putea în România…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *