Jens Stoltenberg: „Orice atac deliberat asupra infrastructurii critice a NATO va primi un răspuns ferm şi unit din partea NATO”

jens stoltenberg

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a transmis un avertisment privind atacarea oricărei infrastructuri critice a ţărilor din Alianţă. El a reiterat că NATO nu va recunoaşte niciodată anexarea ilegală de către Moscova a unor teritorii care aparţin Ucrainei.

„În legătură cu acele conducte, ce am văzut este o situaţie foarte serioasă privind pagubele. Toate dovezile arată că a fost un sabotaj deliberat realizat de cineva asupra conductelor”, a declarat Stoltenberg.

„Acum este important că noi să susţinem această investigaţie, pentru a avea o imagine cât mai clară asupra a ceea ce s-a întâmplat şi să putem stabili toate faptele”, a adăugat el.

„Orice atac deliberat asupra infrastructurii critice a NATO va primi un răspuns ferm şi unit din partea NATO”, a subliniat Jens Stoltenberg.

Ţările occidentale s-au mobilizat rapid pentru a furniza securitatea infrastructurii strategice, după exploziile care au avariat grav conductele Nord Stream 1 şi Nord Stream 2.

Statele Unite şi mai multe ţări europene au deschis anchete şi fac schimburi de informaţii pentru a afla cine se află în spatele incidentelor.

Rusia a dezminţit că ar fi atacat cele două conducte și a acuzat Occidentul. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a afirmat că exploziile au avut loc în zone controlate de serviciile americane de intelligence.

Între timp, Germania, Danemarca și Suedia au deschis o anchetă comună. La investigații participă și Statele Unite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *