Un moment devenit viral s-a petrecut în cadrul primei audienţe săptămânale a premierului britanic Liz Truss cu Regele Charles al III-lea. Monarhul britanic i-a spus lui Truss:
”Deci, v-aţi întors. Of, dragă”, potrivit The Guardian.
A scene straight from the Office.
Truss: “Your Majesty… Lovely to see you again.”
King: “Back again. Dear oh dear. Anyway…”
Political awkwardness and unintentional comedy at its finest.
— Dr. Jennifer Cassidy (@OxfordDiplomat) October 12, 2022
Premierul britanic Liz Truss ar putea fi iertată pentru că a presupus că prima ei audienţă săptămânală cu Regele Charles al III-lea i-ar putea oferi un răgaz după o săptămână de dezastru politic şi economic, însă nu a fost aşa.
A fost nevoie de doar 15 secunde din videoclipul de la întâlnirea dintre cei doi de la Palatul Buckingham de miercuri seara ca monarhul să înrăutăţească situaţia.
În timp ce Truss a făcut o reverenţă şi a spus ”Majestatea Voastră”, Regele Charles a replicat: ”Deci v-aţi întors?”
Truss a răspuns, potrivit News.ro: ”Îmi face o deosebită plăcere”, iar monarhul britanic nu a putut decât să articuleze: ”Of, dragă. În orice caz…”
Videoclipul, care a apărut după încă o zi de tulburări pe pieţele economice şi în contextul unor comploturi revoltătoare în cadrul Partidului Conservator, a devenit rapid viral.