Statele Unite vor lua măsuri împotriva Iranului pentru a îngreuna vânzarea de drone către Rusia

Statele Unite vor continua să ia măsuri practice şi agresive pentru a-i îngreuna Iranului vânzarea de drone şi rachete către Rusia, a declarat marţi adjunctul purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel, care a adăugat că Washingtonul deţine o serie de instrumente pentru a trage la răspundere atât Moscova, cât şi Teheranul, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

La briefingul de presă zilnic, Patel a spus că astfel de măsuri ar putea include sancţiuni şi controale la export.

„Vom continua să luăm măsuri practice şi agresive pentru a îngreuna vânzările de arme, inclusiv sancţiuni, acţiuni de control al exporturilor împotriva oricăror entităţi implicate”, a spus Patel.

„Aprofundarea de către Rusia a unei alianţe cu Iranul este un lucru pe care întreaga lume, în special cei din regiune, ar trebui să o considere o ameninţare profundă”.

Ucraina a acuzat Rusia că a folosit drone Shahed-136 de fabricaţie iraniană în atacurile din ultimele săptămâni. Iranul şi Rusia neagă aceste acuzaţii.

Reuters a informat marţi că Iranul a promis Rusiei că îi va furniza alte drone şi rachete sol-sol.

Departamentul de Stat a estimat că în atacul de luni dimineaţa asupra capitalei Kiev au fost folosite drone iraniene, iar purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karinne Jean-Pierre, a acuzat, de asemenea, Teheranul că a minţit atunci când a afirmat că Rusia nu foloseşte drone iraniene în Ucraina.

În septembrie, Statele Unite au impus sancţiuni unei companii iraniene pe care au acuzat-o de coordonarea unor zboruri militare pentru transportul de drone iraniene în Rusia, precum şi altor trei companii despre care susţin că erau implicate în producţia de drone iraniene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *