Astăzi, au loc aşa-numitele alegeri midterm, în SUA. Principalul punct de atenţie al acestora este efortul preşedintelui Joe Biden, de a face în aşa fel încâtultimii doi ani ai mandatului său să fie buni.
„Dacă pierdem Camera și Senatul, vor fi doi ani îngrozitori”, spune Biden.
Secțiile de votare la alegerile intermediare din SUA s-au deschis, americanii fiind chemați să aleagă toți cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanților și o treime din Senat.
De asemenea, mandate locale care au greutate în perspectiva alegerilor prezidențiale de peste doi ani.
Alegerile la mijlocul mandatului sunt considerate un soi de referendum, pentru președintele în exercițiu. Doar aproximativ 40% dintre americani aprobă Administrația Biden.
Potrivit The Guardian, via HotNews, un sondaj realizat de Reuters și Ipsos relevă că 69% dintre respondenți cred că țara este pe un drum greșit și doar 18% consideră că merge într-o direcție bună.
Chiar dacă democrații au reușit să-și mai revină în sondaje, o victorie a republicanilor ar putea îngheța Administrația Biden, în următorii doi ani, și ar putea duce în cele din urmă la alegerea unui alt candidat, la prezidențialele din 2024.
„Dacă pierdem Camera și Senatul, vor fi doi ani îngrozitori”, a spus Biden, săptămâna trecută.
Va dura până vom ști cine va deține controlul în Congres. Cel mai important lucru de reținut, pentru 9 noiembrie, a doua zi după ziua alegerilor, este că probabilitatea ca rezultatul general – care partid va controla Camera și Senatul – să nu fie cunoscut decât abia după câteva zile sau săptămâni, scrie CNN.
De exemplu, CNN a proiectat că Joe Biden va câștiga alegerile prezidențiale din 2020 abia la patru zile după ziua alegerilor.
Nu era clar dacă democrații vor controla Senatul până după două luni, pe 6 ianuarie 2021.
Proiecția rezultatelor poate dura, parțial din cauza faptului că o mare parte a alegătorilor din SUA își exprimă voturile înainte de ziua votului sau prin poștă.
În statele în care alegerile se desfășoară mai mult prin poștă, numărarea voturilor durează mai mult. De exemplu, anul trecut, California a avut peste 30% dintre voturi nenumărate a doua zi.
Este de aşteptat ca în acest timp vaste aparate de propaganda din SUA să proiecteze realităţi politice diferite, asupra scrutinului desfăşurat deja.
Este clar că propaganda Rusiei va încerca să impună în sentimentul public, în SUA şi în statele-ţintă din NATO, cu care se confruntă indirect, în Ucraina, ideea că republicanii au învins.
Şi nu oricare, ci aceia care sunt aşa-numiţii trumpişti. Totul – pentru a induce opiniei publice occidentale impresia că establishmentul tipic democraţiilor liberale este slăbit şi corupt. Finalmente, pentru ca susţinerea occidentală în războiul din Ucraina să scadă.