Turcia: Femeia responsabilă pentru atentatul de la Istanbul a fost arestată

Persoana care a plasat duminică o bombă pe strada Istiklal din Istanbul, omorând cel puţin şase persoane pe această arteră comercială, a fost arestată, a anunţat luni ministrul de Interne turc Souleyman Soylu citat de Anadolu, relatează Agerpres, citând AFP.

Preşedintele Recep Tayip Erdogan şi vicepreşedintele Fuat Oktay au indicat anterior că o „femeie” este responsabilă pentru acest atac.

Ministrul de Interne a acuzat luni Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) că a provocat atacul din Istanbul. „Conform concluziilor noastre, organizaţia teroristă PKK este responsabilă” de atac, a afirmat oficialul turc.

Atacul, care nu a fost revendicat, s-a soldat cu şase morţi şi 81 de răniţi, dintre care jumătate au necesitat spitalizare.

Ministrul Justiţiei, Bekir Bozdag, a făcut referire la o „geantă” aflată pe o bancă: „O femeie a stat pe o bancă 40-45 de minute şi, ceva timp mai târziu, a avut loc o explozie. Toate datele despre aceasta femeie sunt în prezent în curs de revizuire”, a explicat ministrul turc. „Fie această geantă conţinea o bombă cu ceas, fie cineva a activat-o de la distanţă”, a adăugat el.

Preşedintele Erdogan a fost primul care a denunţat un „atac josnic”, chiar înainte de a pleca spre Indonezia, la summitul G20 din Bali: „Primele indicii sugerează un atac terorist”, a declarat şeful statului turc, adăugând că „o femeie ar fi implicată”.

Citește și: Explozie în centrul oraşului Istanbul, cu morţi şi zeci de răniţi.

PKK, considerată organizaţie teroristă de Ankara, dar şi de aliaţii săi occidentali, între care Statele Unite şi Uniunea Europeană, luptă împotriva guvernului turc de la mijlocul anilor ’80 şi a fost considerată deseori responsabilă de atacuri sângeroase comise pe teritoriul turc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *