Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a subliniat nevoia de îmbunătățire a comunicațiilor de criză, marți, în timpul unei întâlniri cu omologul său chinez, și s-a arătat îngrijorat de comportamentul „tot mai periculos” al aeronavelor militare chineze, transmite Reuters.
Întrevederea din Cambodgia a durat cam 90 de minute și a fost descrisă de un oficial american drept „productivă și profesionistă”, fiind prima întâlnire dintre Lloyd Austin și Wei Wenghe după vizita efectuată în Taiwan de Nancy Pelosi, la acel moment președintă a Camerei Reprezentaților.
În a doua întâlnire față în față cu ministrul chinez al apărării din acest an, Lloyd Austin, a vorbit despre importanța „dialogului substanțial cu privire la reducerea riscului strategic și sporirea siguranței operaționale”, a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder.