Spitalul ‘Victor Babeş’ din Timişoara aplică o tehnică care depistează rapid germenii care determină tuberculoza

Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” din Timişoara aplică o tehnică de biologie moleculară modernă, folosind sistemul GeneXpert, care permite depistarea în mai puţin de două ore a germenilor care determină tuberculoza, în timp ce, prin metodele tradiţionale, rezultatul era obţinut după trei săptămâni.

Sistemul GeneXpert permite diagnosticarea rapidă şi precisă a diferitelor tipuri de infecţii, printre care se numără complexul MTB (Mycobacterium tuberculosis), microorganismul care provoacă tuberculoza, dar şi încărcăturile virale în cazul infecţiilor cu virusurile hepatice B, C şi HIV.

Foto: Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara

Şefa laboratorului de analize medicale al Spitalului „Dr. Victor Babeş” Timişoara, dr. Elena Hogea, spune că unitatea are în dotare acum patru asemenea aparate ultramoderne, iar sistemul reprezintă singura metodă de testare moleculară autonomă, complet automatizată.

Sistemul GeneXpert MTB/RIF este o metodă de screening rapid a complexului MTB, microorganismul care provoacă tuberculoza, dar şi a rezistenţei la rifampicină, un antibiotic utilizat în tratarea acestei maladii. Practic, vorbim de o diagnosticare rapidă, dar şi cu precizie a tuberculozei, inclusiv a celei multidrog rezistente, în mai puţin de două ore. Prin comparaţie, prin metodele tradiţionale de până acum, rezultatul era obţinut doar după 21 de zile. GeneXpert se bazează pe o tehnică de amplificare semi-cantitativă RT-PCR (real time polymerase chain reaction) a ADN-ului bacilului tuberculozei. Această metodă oferă specificitate şi sensibilitate înalte pentru diagnosticul bolii tuberculoase„, spune dr. Elena Hogea, potrivit Agerpres.

Pentru identificare sunt folosite probe biologice ale pacientului, sputa şi diverse alte produse patologice (lichid pleural, aspirat bronşic, urină, LCR, fragment osos, fragment ganglionar, lavaj gastric).

Avantajele acestui aparat sunt legate de timpul extrem de mic necesar obţinerii rezultatului, posibilitatea testării în apropierea punctului de îngrijire, sensibilitatea crescută, dar şi specificitate ridicată şi un risc scăzut de contaminare. Mai mult, sistemul este foarte uşor de utilizat. Aparatul este calibrat anual, astfel încât să nu poată da erori.

Vorbim de un test ce poate fi considerat suficient de simplu şi robust pentru a fi introdus şi utilizat în diagnosticarea tuberculozei. În varianta clasică erau folosite examenele de laborator uzuale, microscopie, cultură, care necesitau foarte mult timp. În plus, aparatul poate fi utilizat şi pentru determinarea rapidă a încărcăturilor virale. De exemplu, pentru HIV, aparatul are nevoie de 90 de minute, iar pentru virusurile hepatice B şi C, aproximativ o oră. Totodată, tehnica mai poate fi folosită pentru determinarea rapidă şi eficientă a unor microorganisme, stafilococul auriu meticilino-rezistent, virusul SARS-CoV-2, HPV sau Clostridium difficile„, explică dr. Elena Hogea.

Două dintre sistemele aflate în laboratorul unităţii sanitare sunt folosite pentru diagnosticarea tuberculozei şi a rezistenţei la principalul antibiotic folosit în tratamentul TBC, iar celelalte două pentru stabilirea încărcăturii în cazul HIV şi hepatitei B şi C.

Potrivit OMS, în fiecare an sunt diagnosticate peste nouă milioane de cazuri noi de tuberculoză, iar numărul deceselor se ridică la aproximativ două milioane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *