Speranţa de viaţă a unui cetăţean american a scăzut sub 76 de ani şi 5 luni, cu mai mult de 6 luni decât era în 2020.
Aceasta este cea mai scăzută speranţă de viaţă înregistrată în SUA din 1996 şi până în prezent, scăderea urmând unei perioade de aproape zece ani în care speranţa de viaţă a americanilor a stagnat.
Situaţia statistică, publicată joi de Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), marchează un al doilea an consecutiv de scădere a speranţei de viaţă. SUA nu a mai trecut prin doi ani consecutivi de reducere a speranţei de viaţă de mai bine de un secol, notează DPA.
Pandemia a avut un rol important în acest trend. Decesele puse pe seama COVID-19 au crescut de la 350.831 în 2020 până la 416.893 în 2021. Astfel, această boală virală s-a menţinut pe locul trei în topul afecţiunilor care provoacă cele mai multe decese în SUA, după bolile cardiovasculare (695.547 de decese) şi respectiv cancer (605.213 decese).
CDC a ţinut însă să precizeze că noul coronavirus nu este singurul factor care a erodat speranţa de viaţă a americanilor, potrivit Agerpres.
În cursul anului 2021 au fost înregistrate 106.699 de decese provocate de supradoze de droguri în SUA, potrrivit unui raport separat publicat tot joi de către CDC