Expoziția „Dimitrie Cantemir – 350 de ani de la naștere“, vernisaj

Biblioteca Academiei Române în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române vernisează marți, 17 ianuarie 2023, expoziția cu tema „Dimitrie Cantemir – 350 de ani de la naștere“. Evenimentul va avea loc la ora 13, în Sala „Theodor Pallady“ din Calea Victoriei nr. 125.

Vor lua cuvântul acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, prof.dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Literaturii Române din București, Constantin Barbu, membru al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere din Paris și coordonator al ediției facsimilate „Dimitrie Cantemir“, Cristina Popescu, director al Romfilatelia, și Gabriela Dumitrescu, șef al Cabinetului Manuscrise – Carte Rară, curatorul expoziției.

Dedicat marelui cărturar român la împlinirea a 350 de ani de la naștere, evenimentul dorește să readucă în atenția publicului sinuosul traseu biografic și politic al lui Dimitrie Cantemir, dar mai ales excepționala sa operă, de factură enciclopedică. Expoziția reunește portrete, manuscrise, documente istorice din scurta perioadă în care Dimitrie Cantemir a fost domn al Moldovei, mărturii ale cronicarilor vremii, ediții facsimilate ale manuscriselor aflate în Rusia, precum și ediții importante apărute în spațiul românesc.

Născut la 26 octombrie 1673, ca fiu al viitorului domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir va fi educat la Constantinopol, unde își formează o vastă și diversă cultură. Va dori să urce pe tronul Moldovei, pentru care se crede îndreptățit, aspiraţie pe care o va împlini doar pentru scurtă vreme, în două rânduri: 1694 și 1710-1711. După înfrângerea în bătălia de la Stănileşti (1711), este nevoit să părăsească tronul Moldovei. Pleacă în Rusia, unde se integrează mediului cultural și politic de la Curtea Țarului Petru I, fiind unul dintre prietenii și sfătuitorii acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *