SUA a desemnat grupul Wagner organizaţie criminală internaţională

wagner

SUA au desemnat grupul paramilitar rus Wagner drept organizaţie criminală internaţională, a anunţat vineri Casa Albă, denunţând activităţile acestei grupări în Ucraina, relatează AFP.

„Wagner este o organizaţie criminală care comite vaste atrocităţi şi abuzuri ale drepturilor omului”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, menţionând că gruparea de mercenari are aproximativ „50.000” de persoane desfăşurate în Ucraina, în principal deţinuţi condamnaţi în Rusia.

„Continuăm să considerăm că grupul Wagner are în prezent aproximativ 50.000 de persoane desfăşurate în Ucraina, între care 10.000 de mercenari şi 40.000 de deţinuţi, într-o asemenea măsură încât acest lucru a provocat rezerve” din partea Ministerului rus al Apărării cu privire la „metodele sale de recrutare”, a spus John Kirby, citat de Agerpres.

Responsabilul a anunţat că Washington va lua măsuri suplimentare împotriva grupului Wagner după desemnarea de vineri a grupului ca organizaţie criminală.

El a făcut, de asemenea, referire la imagini din satelit care arată trenuri ruseşti care se îndreaptă spre Coreea de Nord pentru a furniza echipamente pentru grupul Wagner.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *