Astăzi, marele actor Victor Rebengiuc împlineşte o vârstă frumoasă, 90 de ani, Cu toate acestea, spune că nu va da prea mare importanță zilei sale de naștere.
„Ziua mea va fi una normală, fiindcă nu sunt adeptul marilor sărbătoriri. La noi, totul trebuie să fie o sărbătoare.
Despre ziua mea nu pot spune mare lucru. O aștept și nu am vreo idee despre cum o să fie! Când împlinești 90 de ani te gândești poate că e o pacoste vârsta atinsă!”,, a mărturisit Victor Rebengiuc, potrivit impact.ro.
Din programul său nu vor lipsi micile sale tabieturi, precum vizionarea anumitor programe de televiziune.
„Nu mă mai uit la știri, de dinainte de pandemie, și nu regret deloc decizia luată. Prefer emisiunile de sport și să văd filme. Și de la noi, și de afară. Nu contează!”
„În ceea ce privește teatrul, voi continua să joc! Voi urca pe scenă până în acea clipă în care voi simți că pot să fac asta bine, adică să joc..
Voi juca până atunci când voi simți că nu mă mai țin puterile. Dar atât timp cât am putere în mine, cât sunt capabil, voi juca!”, a spus marele actor Victor Rebengiuc.