Tradițional, la încondeierea ouălor în Bucovina e utilizată tehnica batik, la care se folosesc diferite culori. Toate motivele ce apar pe aceste ouă sunt geometrice și se regăsesc pe cămășile tradiționale, covoare şi ştergare.
Există în Bucovina credinţa că, dacă oul sfinţit la Paşti nu se sparge peste an, până la Paştele următor, familia va fi ocrotită tot anul.
Simboluri sunt foarte multe, dar predomină cele ale vieții – cărarea rătăcită (omul vrea să păstreze drumul drept de-a lungul vieții, dar se întâmplă să se mai rătăcească) și frunza de stejar (simbolul veșniciei), trifoiul (cel al norocului), apa (simbolul vieții).
Mai sunt și motivele ce reprezintă meșteșugurile tradiționale – coarnele berbecului, potcoava, fierul plugului, vârtelnița, grâul. Fiind oameni credincioși, românii utilizau pe larg și motivele religioase, crucile de diferite dimensiuni.
Gospodinele adevărate au folosit mereu culori naturale la încondeiere. Roșul și maroul pot fi obținute din coajă de ceapă, suc de sfeclă sau petale de trandafiri. Alte culori se pregătesc din frunze de nuc, arin sau șofran. Pe lângă acestea se mai folosesc ceara pigmentată natural și culorile textile.
La încondeierea ouălor de Paşti se foloseşte un instrument simplu, numit chişiţă. O stinghie de lemn cu vârf de metal în capăt, ce aplică un strat de ceară topită după un tipar.
Când ouăle sunt scufundate în vopseluri, acel model va rămâne alb sau va păstra culoarea precedentei vopsele în care a fost scufundat. Ceara se topeşte apoi la foc. Înainte de a fi vopsite, ouăle se golesc de conţinut printr-un mic orificiu, pentru a putea rezista cât mai mult.
Muzeul Oului, cea mai mare colecție de ouă încondeiate
Cea mai mare colecție de ouă încondeiate din țara noastră poate fi găsită în localitatea Vama din județul Suceava, la Muzeul Oului. Acesta e amplasat pe strada Gării 20, în casa în care locuieşte Letiția Orșivschi, artist internațional, profesor de artă textilă și decorativă.
„Oul… maica formelor, a tuturor… formelor”, spunea Constantin Brâncuși. Celebrul mesaj poate fi citit la intrarea în încăperea ce găzduiește de câțiva ani peste douăzeci de vitrine cu ouă încondeiate, potrivit revistamişcarea.ro. Aici sunt amenajate două camere: una cu ouă din Bucovina, alta cu o colecție de ouă din lume adunate de Letiția Orșivschi timp de peste 10 ani, participând la diverse saloane și expoziții internaționale de ouă încondeiate.
Colecția din Bucovina, alcătuită din peste 1000 de ouă vechi de peste 80-100 de ani, e cea mai dragă gazdei. Nu știe numărul acestora, pentru că lucrează mereu la completarea ei, dar știe sigur că unele sunt realizate de familia Orșivschi încă de acum 50 de ani.
O vitrină cu ouă din Bucovina e amenajată cu cele realizate prin tehnica de ceară în relief. E o tehnică specifică doar Bucovinei. Coaja oului nu mai e netedă, pentru că se pun până la șase straturi de ceară, formându-se reliefuri.
În vitrinele colecției internaționale există peste 3.000 de ouă de diferite mărimi, încondeiate cu ajutorul diverselor tehnici specifice fiecărei țări cu tradiție de decorare a ouălor. Există ouă din toata lumea, de pe toate continentele (62 de ţări). Cel mai vechi ou din această colecție e cel făcut de struțul australian emu și încondeiat acum o sută de ani de un aborigen.
Sunt și ouă din țări în care nu există tradiția încondeierii ouălor. De exemplu, un ou din Japonia pictat cu muntele Fuji și sakura a fost special realizat pentru colecția Muzeului Oului din Vama.
Ouăle din SUA au fost pictate nu de americani, ci de românii și ucrainenii din diaspora. Călătoria prin lume începe cu Germania, țară unde există cel mai mare muzeu al oului. Apoi găsim ou de barză pictat în Elveția, două ouă de porțelan Fabergé acoperite cu foiță de aur și un ou de lebădă, pictat în Franța.
Cea mai elegantă tehnică vine din Cehia: tehnica perforării cojii oului. În Slovacia, paiele decupate sunt lipite pe ou.
Pe ouăle încondeiate în Rusia rurală apar Matrioșca, cupolele bisericilor, motive din taigaua siberiană, dar și multe icoane pe ouăle de lemn.
În incinta muzeului funcționează și un atelier de încondeiat, la care sunt așteptați toți doritorii.
FOTO: aeagency.ro