Situaţie dificilă pentru pacienţii cu transplant. Lipsesc medicamente imunosupresoare, vitale

Preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România a declarat pentru News.ro că pacienţii care au făcut diferite tipuri de transplant trec prin momente dificile pentru că fie găsesc foarte greu medicaţia imunosupresoare esenţială după intervenţie, fie nu o găsesc deloc şi atunci pacienţii sunt nevoiţi să se împrumute între ei.

De câteva luni, însă, cei care recurg la această metodă nu mai pot înapoia medicamentele pentru că acestea nu se mai găsesc în farmacii. Beatrice Speteanu, farmacist, atrage atenţia că lipseşte aproape toată gama de medicamente de care pacienţii au nevoie după transplant. Iar printre motivele care au dus la această situaţie fără precedent ar fi, conform spuselor acesteia, preţul prea mic al medicamentelor, care duce la exportul paralel al acestora, precum şi probleme legate de materia primă din care se fac medicamentele, probleme care există şi la nivel european.

Ministrul Sănătăţii a declarat joi la Timişoara că această criză a medicamentelor nu este specifică României, ci se manifestă la nivelul întregii Uniuni Europene. Rafila a precizat şi că în ţară s-au luat măsuri concrete care să ducă la rezolvarea acestei crize, precum reglarea taxei clawback, alinierea preţurilor pentru medicamentele generice, ieftine, măsuri despre care Ministrul Sănătăţii a spus că speră să fie acceptate.

Gheorghe Tache, preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor, a relatat News.ro despre problemele cu care se confruntă pacienţii cu transplant. Acesta consideră că medicamentele ar putea rămâne în ţară dacă s-ar interzice exportul paralel al acestora. Pacienţii au ajuns în imposibiliatea de a se împrumuta între ei de medicamente, aşa cum fac de obicei atunci când acestea se găsesc mai greu.

„Pacienţi cu toate tipurile de transplant se confruntă, în special în ultimele şase luni, cu lipsa unei părţi din medicamentele imunosupresoare, care sunt necesare, vitale pentru întreţinerea şi buna funcţionare a grefei, Sandimun, Myfortic. Acest lucru ne-a făcut, pe lângă demersurile la instituţiile abilitate de a semnala astfel de lucruri, am căutat să putem să asigurăm continuitate în luarea medicaţiei să ne împrumutăm între noi. Adică i-a dat o cutie cu medicamentul respectiv şi aşteaptă acum ca să-i dea înapoi, dar lucrurile acestea au ajuns la un punct critic încât unii dintre noi nu mai pot să onoreze nici obligaţia de a înapoia colegului medicamentele, dar nici să mai aibă şi el medicamentele”, a explicat acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *