Imagini cu blindate pe străzile din Moscova și Rostov pe Don au apărut pe rețelele de socializare vineri seară. Situația s-a înrăutățit rapid după ce fondatorul grupării de mercenari Wagner, Evghenii Prigojin, a acuzat armata rusă că a efectuat lovituri asupra taberelor luptătorilor săi din spatele frontului ucrainean, provocând „un număr foarte mare de victime”.
Agenţia de presă TASS a informat în noaptea de vineri spre sâmbătă despre instituirea unor măsuri sporite de securitate la Moscova, după apelul liderului grupării paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin, de a se revolta împotriva comandamentului militar rus, transmite AFP.
Imaginile care circulă pe reţelele de socializare şi media online, a căror autenticitate AFP nu le poate confirma, arată vehicule militare care circulă în oraş, în apropierea Ministerului Apărării şi în poziţie în faţa Camerei inferioare a Parlamentului, Duma de Stat, la câteva zeci de metri de Kremlin, potrivit Agerpres.
Citește și: Prigojin, anchetat penal de FSB pentru apel la revoltă armată în Rusia
„Comitetul de comandă al Grupului Wagner a decis că cei care au responsabilitatea militară a ţării trebuie opriţi”, a declarat Prigojin. În Moscova și în regiunea Rostov a fost activat planul de urgență „Fortăreața”, prin care s-a dat alarma pentru adunarea personalului militar, potrivit TVR . Planul definește și iminența unui atac extern.
Preşedintele rus Vladimir Putin este ţinut la curent şi sunt pe cale să fie luate „măsurile necesare”.”Preşedintele Putin este informat despre toate evenimentele din jurul lui Prigojin. Se iau măsurile necesare'”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de TASS.
Influentul general rus Serghei Surovikin, citat de Agerpres, a făcut apel la mercenarii Wagner să se oprească şi să se întoarcă în cazărmi „înainte de a fi prea târziu”:
„Mă adresez luptătorilor şi şefilor grupului Wagner (…) Avem acelaşi sânge, suntem luptători. Cer să vă opriţi (…) Înainte de a fi prea târziu, este necesar să ne supunem voinţei şi ordinului preşedintelui ales al Rusiei”, a spus el într-un videoclip difuzat pe Telegram de un jurnalist de la televiziunea rusă de stat.
Reputat a fi nemilos, Serghei Surovkin este unul din principalii comandanţi ai intervenţiei militare ruse în Ucraina. El a primit anterior sprijin deschis şi laude din partea lui Evgheni Prigojin.
„Inamicul abia aşteaptă ca situaţia noastră politică să se deterioreze. Nu trebuie să facem jocul inamicului în aceste vremuri dificile”, a mai spus Surovikin.
„Înainte de a fi prea târziu, voinţa şi ordinea preşedintelui ales al Rusiei trebuie respectate. Opriţi coloanele blindate, reveniţi la punctele de desfăşurare, rezolvaţi problemele în mod paşnic”, a insistat acesta.
Într-un nou mesaj, Prigojin îl acuză pe șeful Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, că a dat ordin să se tragă asupra mașinilor civile.
„Șeful Statului Major tocmai a dat ordin să fie ridicate avioanele și să deschidă focul asupra coloanelor care se mișcă printre vehiculele și camioanele civile”, a declarat Prigojin.
„Nu îi pasă pe cine ucide. Ei omoară civili de mai bine de un an și jumătate în loc să lupte cu inamicul”, a adăugat el, potrivit TVR.
Prigojin a lăudat piloții ruși pentru că refuză să îndeplinească „aceste ordine criminale”.