Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici, omagiat la împlinirea vârstei de 100 de ani

Academia Română și Academia Oamenilor de Știință din România îl omagiază pe acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici la împlinirea vârstei de 100 de ani. Profesor universitar, doctor în Neuropsihiatrie și Geriatrie, medic neurolog, membru de onoare al Academiei Române, membru titular fondator al Academiei Oamenilor de Știință din România, membru al Academiei de Științe Medicale din România, domnia sa este o personalitate proeminentă a educației, științei și culturii românești.  

   Născut la 6 iulie 1923, în București, descendent al vechii familii boierești a Bălăcenilor, care a avut un rol însemnat în istoria Țării Românești, a urmat liceul „I. C. Brătianu” din Pitești, a absolvit Universitatea de Medicină din București în 1947, iar în 1968 a obținut titlul de doctor în Științe Medicale. Specializat în neuropsihiatrie și geriatrie, a dezvoltat o carieră complexă, de-a lungul căreia a îmbinat în chip exemplar profesia medicală cu activitatea la catedra universitară. A fost medic specialist neurolog la Spitalul Colentina și la Spitalul Dr. Cantacuzino, medic primar neurolog la Spitalul Gheorghe Marinescu din Bucureşti, medic primar geriatru, şef de secţie și director general la Institutul Naţional de Gerontologie, şeful Serviciului Metodologic de Neurologie și Neurochirurgie. În paralel, a fost preparator și asistent la Catedra de Anatomie și la Catedra de Neurologie din cadrul Institutului Medico-Farmaceutic, profesor suplinitor la Catedra de Cibernetică Generală a Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, profesor de neuropsihologie și anatomie a sistemului nervos, profesor de istoria culturii și ştiinţei, profesor asociat la Universitatea din Newcastle-upon-Tyne (Anglia), Universitatea Pontificală din Porto Alegre (Brazilia), Universidad Internacional Menéndez Pelayo din Santander (Spania), Academia Medicală Cataloneză din Barcelona (Spania), Colegiul de Medicină din Paris (Franţa). În sinteză, domeniile de competență ale domniei sale sunt: neuropsihologia, anatomia și fiziologia sistemului nervos, neurogeriatria, geriatria practică, neuropsihologia postmodernistă, cibernetica generală, neurocibernetica, personalitatea umană, genetica generală şi a comportamentului, antropogeneza şi geneza culturii,  istoria culturii şi știinţei. Ca medic și om de știință, este pionier în domeniul neurociberneticii și continuator al şcolii de geriatrie înfiinţate de acad. prof. dr. Ana Aslan, fiind cel care a introdus geriatria ca specialitate în sistemul sanitar din România.

   Constantin Bălăceanu-Stolnici are o operă științifică și culturală prodigioasă, care cuprinde cărți, monografii, studii atât în domeniile de specialitate, cât și în arii mai largi ale științei, culturii și civilizației. Între acestea: Elemente de anatomie şi fiziologie a sistemului nervos, 1948Elemente de neurocibernetică, 1967; Personalitatea umană – o interpretare cibernetică, 1972; Neurogeriatria, 1984; Anatomiştii în căutarea sufletului, 1981; Dialoguri despre cele văzute și nevăzute, 1995; Tratat de geriatrie practică, 1998; Neuropsihologia postmodernistă, 2000; Structuri centrale ale sistemului nervos, 2001; Cele Trei Săgeţi – studiu de istorie naţională, 1995; Saga baronilor du Mont – 900 de ani de istorie politică şi militară a Europei, 1995; Saga Bălăcenilor, 2001; Introducere în studiul kabbalei iudaice și creştine, 1996; Kabbala, între gnoză şi magie, 2004; Antropogeneza şi geneza culturii, 2006; Incursiune în antropogeneză, 2006; Genetica generală şi a comportamentului, 2008.

   Pentru activitatea desfășurată și meritele probate de-a lungul unei cariere îndelungate, Profesorul Constantin Bălăceanu-Stolnici a primit premii și distincții importante: Ordinul Steaua României în grad de Cavaler; decorat cu Crucea Patriarhală și Crucea Moldavă; Meritul Maltez în grad de ofiţer; laureat al Marelui Premiu al Societăţii Franceze de Sinteze Înalte; Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară.

   În prezent, la venerabila vârstă de 100 de ani, profesorul Bălăceanu-Stolnici rămâne implicat și activ în mai multe domenii, ocupând o serie de funcții: Efor testamentar al Așezămintelor Brâncovenești (Biserica Domnița Bălașa), Membru al Adunării Naționale și al Consiliului Național al Bisericii Ortodoxe Române, Președinte al Societății Ateneul Român, Director onorific al Institutului de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române, Președinte de onoare al Universității Ecologice din București, Președinte al familiarilor Ordinului de Malta din România, Președinte al Centrului Internaţional Antidrog şi al Drepturilor Omului (C.I.A.D.O.) România.

   Profesorul Constantin Bălăceanu-Stolnici a parcurs o mare parte din istoria secolului XX și primele decenii ale secolului XXI, a cunoscut importante personalități interbelice și postbelice, a desfășurat o activitate strălucită în domeniile educației, științei, culturii și civilizației, aducându-și o valoroasă contribuție la dezvoltarea acestora prin spirit, creație și cunoaștere. Urmaș și reprezentant al unei vechi familii aristocratice românești, domnia sa este, prin genealogie, merite și ținută, un „boier al lumii românești”, un promotor de prestigiu al valorilor spirituale și morale autentice într-o societate care are nevoie acută de modele și repere. Format în domeniul științelor medicale, medic și profesor, domnia sa și-a extins în permanență curiozitatea și cercetările în domenii de avangardă ale științei și în ariile vaste ale culturii și civilizației, dovedind un spirit comprehensiv și fecund în cunoașterea interdisciplinară și transdisciplinară. Personalitate enciclopedică, de factură umanist-renascentistă, la impresionanta vârstă de 100 de ani, profesorul Bălăceanu-Stolnici rămâne același spirit activ, curios și investigativ, atașat cercetării fundamentale și, în același timp, deschis cunoașterii din Era Tehnologiei și a Inteligenței Artificiale.

 La împlinirea venerabilei vârste de un secol, Academia Oamenilor de Știință din România i-a decernat academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru ilustru al AOSR, Diploma de Excelență pentru Opera Omnia și Medalia Jubiliară. Motivația acordării Diplomei de Excelență este următoarea: „pentru întreaga activitate științifică, academică, profesională, educațională, culturală și socială, desfășurată sub semnul celor mai înalte standarde de calitate și sub auspiciile valorilor umanismului, pentru OPERA OMNIA și contribuția excepțională la dezvoltarea domeniului științelor medicale, pentru o viață dedicată edificării prin educație, știință și cunoaștere a tinerelor generații și a societății românești, cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani.”

 

 

 Întreaga comunitate academică a AOSR îi transmite ilustrului contemporan: La mulți ani, multă sănătate și noi succese în activitatea pe care, neobosit, entuziast și creator, o desfășoară în continuare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *