Competența este criteriul numărul 1 pentru a ne reveni ca țară. Învățământul românesc are nevoie de oameni competenți începând de la cei care conduc ministerul respectiv până la ultimul învățător din cel mai sărac sat din România. Rezultatele elevilor români la olimpiadele internaționale sunt foarte bune, dar, conform curbei lui Gauss, am avea nevoie ca media școlarilor să depășească nivelul satisfăcător. Învățătura înseamnă lumină și neputința de a fi manipulat înseamnă libertate și cunoaștere. Cine știe carte are parte. Interviul cu acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, publicat de Ziarul Lumina, ne descoperă cum și ce ar trebui să facem pentru a fi reprezentativi în Europa și în lume privind educația școlară.
Datele unui sondaj făcut la tinerii cu vârsta între 16 și 25 de ani din lumea întreagă (10.000 de respondenți) au înregistrat un răspuns îngrijorător la întrebarea: Cum vedeți viitorul vostru? Răspunsul a fost în proporție de 75% același: Înfricoșător. Ce îi înfricoșează pe tineri atât de tare în zilele noastre? Sunt ei pregătiți să înfrunte provocările societății în care vor trăi?
Da, pentru mine este „înfricoșător” rezultatul sondajului, nu neapărat viitorul tinerilor. Tinerii sunt influențați de mai mulți factori negativi. În primul rând, mulți dintre ei sunt neglijați de familii, care au încetat să mai fie un cadru de educație preșcolară, de echilibru, de dialog, de basme minunate, de leagăn al credinței. În al doilea rând, școala nu mai face educație temeinică, ci face, în schimb, una superficială, formală, la nivelul minimei rezistențe. Familia și școala deopotrivă îi îndrumă pe elevi să se realizeze în alte părți, să-și ia lumea în cap. „Educația” prin mijloace digitale – atât de la modă azi – prezintă „catastrofele” trecutului românesc și „nimicnicia” prezentului. Dacă așa este lumea noastră trecută și prezentă, cum să fie cea viitoare altminteri decât „întunecată”?
Dar încă nu este totul pierdut. Eu cred că ne putem reveni și să impunem în societate ceea ce se cuvine, adică echilibrul sau cumpătarea vieții trăite întru bine și adevăr, sub semnul credinței. Este de ajuns să ne uităm în trecut și să vedem cum am ajuns până aici, într-o lume frământată în care multe neamuri s-au stins, s-au topit în altele, au dispărut. Românii, totuși, există încă și asta nu datorită nouă, epigonilor, ci părinților, moșilor și strămoșilor noștri.
Se discută despre elita intelectuală care ar trebui să conducă țara noastră. Cum ar putea această elită să intre în viața politică, să obțină poziții decizionale când vedem că sita este atât de deasă? Adică dacă nu execuți ordinele, dacă știi să-ți faci meseria, dacă ești patriot, nu ai cum să te califici.
Societății românești i-a mers bine și foarte bine, în acord cu modelul avansat de dezvoltare a lumii, atunci când meritul a început să fie criteriul fundamental de promovare, inclusiv în politică. Înaintașii au fost capabili să făurească România unită fiindcă au ridicat în fruntea lor lideri în care națiunea avea supremă încredere. Actualmente se pun miniștri necunoscuți, care nu au fost capabili să conducă o echipă de lucrători, un grup de elevi ori de studenți, care nu au făcut un drum, un pod, o casă, care nu au sădit un pom. Or, ca să fii un bun politician, trebuie să ai o „istorie” în spate, să fi dobândit încrederea comunității, să te cunoască lumea de bine. Este suficient să schimbăm elita aceasta falsă și să impunem elita cea bună. De spus este ușor, dar practic este foarte greu, fiindcă răul cel mare este făcut. Cei buni nu mai îndrăznesc, ci stau deoparte și se crucesc (iată că îmi ies și versuri!). Asta nu înseamnă că nu putem face schimbarea.
Vă rog să vorbiți despre proiectul burselor acordate tinerilor de către Academia Română. Câți tineri vor beneficia de aceste burse, care este cuantumul sumelor, cine se poate califica la aceste burse etc.?
Academia are – dincolo de scopurile sale de consacrare a valorilor intelectuale și de cercetare – și menirea de a promova valorile tinere și de a face bine. Ba, unii donatori și mecenați ai Academiei ne-au chiar impus prin testamentele lăsate să facem acest lucru. Este cazul lui Jacques Elias, din banii căruia Academia a creat Fundația „Elias”, spre propășirea culturii românești, inclusiv prin burse. Dar bursele recente, la care vă referiți, sunt de alt gen. Am acordat recent 21 de burse pentru elevi foarte buni la învățătură, dornici de carte înaltă, dar cu posibilități materiale limitate. A fost un concurs, în urma căruia s-au calificat la burse cei mai buni. Cuantumul unei burse este de 1.000 de lei pe lună, acordați pe durata școlarizării, cu revizuiri anuale, spre a stimula performanța. Am fost foarte mulțumit să-i văd pe unii dintre acești adolescenți la așezământul Academiei de la General Berthelot (un sat frumos de lângă Hațeg), în tabăra de vară gândită pentru a-i îndemna la odihnă și la cunoașterea istoriei locurilor.
Să abordăm puțin și problema studiilor universitare. A fost o mișcare bună reducerea anilor de studiu de la 4 la 3 ani în cadrul multor facultăți? Majoritatea studenților nu mai fac studii de master fiindcă ele durează 2 ani, iar masterul nu îți aduce nici un leu în plus la salariu.
Masteratul le dă, însă, anumite drepturi profesionale tinerilor și nu se face degeaba. De exemplu, fără masterat, un absolvent de istorie nu poate preda decât la gimnaziu, pe când cu masterat are dreptul să predea și la liceu. Păcat că ne-am obișnuit cu doctoratul plătit care ne dă și drepturi de avansare în meserie. Dar societatea noastră nu este pregătită pentru așa ceva, adică nu poate asigura onestitatea în dobândirea acestor titluri și nici prețuirea lor deplină.
Dacă mă întrebați de durata studiilor la nivel de licență, eu, fiind de modă veche, nu am fost de acord cu reducerea anilor de studiu la nivel de licență. În trei ani nu se poate face o specializare și nici un modul pedagogic cum se cade. După trei ani de studii universitare, nu ești capabil să predai – dacă vorbim de dascăli – nici la nivel de gimnaziu. Iar masteratul, chiar dacă ar veni cât mai mulți să-l facă, nu este eficient, pentru că nu este o specializare superioară în comparație cu licența. Nici nu are cum să fie, din moment ce un absolvent de agronomie poate să facă masterat în filosofie! Cu acești nou-veniți la masteratul de un anumit fel trebuie să o iei de la capăt și nu-i poți perfecționa pe ceilalți. Citește mai departe articolul
